decembrie 6, 2025

S-au afişat mediile de admitere la liceu pentru toţi absolvenţii de a VIII-a

imagine-articol0_40768

Inspectoratul şcolar Judeţean (ISJ) Sălaj a publicat pe site-ul instituţiei (www.isjsalaj.ro) ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor claselor a VIII-a în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. Astfel că fiecare elev poate vedea ce medie îi iese, medie cu care va fi admis la liceu.
Pentru fiecare absolvent de clasa a VIII-a s-a calculat media notelor de la Evaluarea Naţională cu media obţinută în clasele V-VIII, rezultând media cu care este admis la liceu.
În calcul, nota de la Evaluare Naţională contează în proporţie de 75 la sută, iar media din gimnaziu în proporţie de 25 la sută. Absolvenţii claselor a VIII-a pot accesa site-ul pentru a afla pe ce loc se află la nivel de judeţ şi ce medie de admitere au.

Cu ce medie se intră la Colegiul Naţional “Silvania”

Având în vedere faptul că ultima medie cu care s-a intrat anul trecut la Colegiul Naţional “Silvania” a fost 9.28 la specializarea “Matematică – Informatică”, anul acesta elevii au şanse să intre şi cu medii mai mici. Luând în considerare faptul că liceul pune la bătaie 252 de locuri şi că 177 de elevi au obţinut medii până la 9.28 inclusiv, rezultă că, dacă toţi cei 177 ar opta pentru CNS, ar mai rămâne încă 75 de locuri. Reiese că ultima medie cu care s-ar intra la CNS, dacă următorii 75 de elevi ar opta tot pentru CNS, ar fi 9.02. Dacă, de exemplu, 25 de elevi din primii 252 din ierarhie ar opta pentru un alt liceu, atunci ultima medie cu care s-ar intra la CNS ar fi 8.96.
Cei care doresc să opteze pentru CNS, au la dispoziţie 140 de locuri la specializarea Matematică – Informatică (28 pentru secţia maghiară), 28 de locuri la specializarea Matematică – Informatică biligv engleză, 56 de locuri la specializarea ştiinţele naturii (28 pentru secţia maghiară) şi 28 de locuri pentru specializarea Filologie.

Cu ce medie se poate intra la Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai”

Ultima medie de admitere la Liceul Teoretic “Gheorghe Şincai” a fost anul trecut 8.30, la “Ştiinte Sociale”. 168 de locuri oferă anul acesta liceul la Filologie engleză intensiv (o clasă – 28 de locuri), Filologie franceză intensiv (o clasă) şi ştiinţe sociale (o clasă). La secţia maghiară, elevii se pot înscrie la Filologie limbi străine (o clasă). Oferta liceului include şi două clase (una la secţie română şi una la secţia maghiară) la filiera vocaţională, profil Pedagogic, specializarea Învăţători-educatoare.
Dacă primii 252 de elevi din ierarhie ar alege CNS şi următorii 168 ar opta pentru “Gheorghe Sincai”, atunci ultima medie cu care s-ar intra la “Gheroghe Şincai” ar fi 8.54. Cu siguranţă însă că nu va fi aşa, pentru că, dacă pentru CNS concurenţa este mare, următoarea opţiune a elevilor va fi împărţită între mai multe licee care au căutare în Sălaj; vorbim, pe lângă “Gheorghe Şincai”, de API, Colegiul Naţional Simion Bărnuţiu din Şimleu. Foarte probabil că mulţi vor opta pentru un liceu din localitatea în care sunt, aşa că intră în opţiuni şi Liceul Octavian Goga din Jibou. E foarte probabil ca la Gheorghe Şincai să se intre cu medie mai mică decât cea de anul trecut, adică sub 8,30.stop_coloana

La API se intră şi cu şase

Având în vedere faptul că ultima medie cu care s-a intrat anul trecut la Colegiului Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” a fost 6,32, la profil tehnic, specializarea “Mecanică”, reiese că şi anul acesta elevii cu medii de şase, sau chiar mai mici, au şanse să intre la API, dacă doresc. 1.238 de elevi sălăjeni au media de admitere la liceu peste 6,3, cât a fost ultima medie cu care s-a intrat anul trecut la API.
Oferta Colegiului Tehnic “Alesandru Papiu Ilarian” include două clase la profil real specializarea Matematică-Informatică, trei clase la profil servicii specializarea Tehnician în activităţi economice. Oferta include şi patru clase la profil tehnic, din care două la domeniul Electronică şi automatizări, una la domeniul Electromecanic şi una la domeniul Mecanic.

Patru medii de zece

La nivel de judeţ, patru elevi au reuşit să obţină media de admitere 10. Este vorba de Ioana Costache, Maria Costache şi Roxana Rad, de la Şcoala Gimnazială “Simion Bărnuţiu” Zalău, şi de Andreea Cotoară, de la Şcoala Gimnazială “Mihai Eminescu” Zalău.

261 de elevi cu medii peste 9

Conform ierarhiei afişate pe site-ul ISJ Sălaj, 261 de elevi sălăjeni au media de admitere la liceu egală sau mai mare de nota nouă.
Cea mai mare medie obţinută de elevi, în afară de cei care au 10 curat, este 9,92. Patru elevi au această medie, trei din Zalău şi un elev din Cehu Silvaniei.
381 de elevi au media de admitere cuprinsă între 8 şi 9 şi 357 de elevi au media de admitere cuprinsă între 7 şi 8.

22 de medii sub nota trei

Cea mai mică medie de admitere la liceu este 2,34. Este vorba de un elev de la Şcoala Gimnazială Nr. 1 din Cuzăplac. 22 de elevi au media de admitere sub nota trei. 384 de elevi au media de admitere la liceu sub nota cinci.

Mâine – ultima zi de înscrieri la liceu

Elevii mai au la dispoziţie timp până marţi, 8 iulie, să completeze fişele de înscriere la liceu. Pe 15 iulie va avea loc repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2014 – 2015. Pe 16 iulie, şcolile gimnaziale vor afişa lista cu absolvenţii repartizaţi şi cu locurile neocupate în liceele din judeţ. Tot pe 16 iulie fiecare liceu va afişa lista candidaţilor repartizaţi în respectivul liceu. În perioada 17 – 25 iulie va avea loc depunerea de înscriere la şcolile la care candidaţii au fost repartizaţi.