Ultimul termen de depunere a cererilor pentru motorina subvenționată este 31 iulie
Agricultorii mai au timp până la 31 iulie să depună cererile pentru ajutorul de stat privind rambursarea dife-renței de acciză pentru motorina utilizată în agricultură, trimestrul II 2014. Potrivit oficialilor APIA, ajutorul de stat se acordă sub formă de rambursare a diferenței dintre acciza standard și acciza redusă stabilită la 21 de euro la 1.000 de litri pentru motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate în agricultură. Asta înseamnă că motorina pentru agricultură va fi subvenționată cu 1,8 lei pe litru.
Precizăm că beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat, însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționată în trimestrul respectiv. Cantitatea de motorină nu poate depăși 40 la sută din cantitatea totală calculată și stabilită conform acordului prealabil rectificativ pentru cererile de acord prealabil pentru finanțarea anului agricol 2013-2014.stop_coloana
Beneficiarii care, prin înscrierea sau atestarea de date nereale pe documentele de decontare aferente ajutorului de stat, au încasat sume de la bugetul de stat în mod necuvenit nu mai beneficiază de ajutor pe o perioadă de trei ani. Totodată, sumele reprezentând ajutorul necuvenit se recuperează da la beneficiarii ajutorului de stat.
