Una dintre persoanele condamnate în dosarul cămătarilor din Jibou face dezvăluiri inedite pentru Graiul Sălajului referitor la caz, cu detalii privitoare la percheziție, anchetă și judecarea cazului. Este vorba de Virginica Șuteu, fostă oficiantă la Oficiul Poștal din Jibou, condamnată la un an de închisoare cu suspendare condiționată pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Virginica Șuteu locuiește în cartierul romilor din Jibou, pe strada Stejarilor, acolo unde cămătarii și victimele lor își duc cotidianul trai. Procurorii DIICOT Sălaj au chemat-o de martor în dosarul cămătarilor, însă femeia a refuzat, pentru că “țiganii mi-au spus să nu ai treabă cu noi că te omorâm”. “De aici mi se trage.”, spune Virginica Șuteu, care în ziua arestării cămătarilor a fost luată de la serviciu și dusă la domiciliu pentru percheziție.

“Nu am fost poștaș și nu aveam cum să le dau banii”

Fosta oficiantă poștală, concret, a fost acuzată pentru faptul că i-a anunțat pe cămătari data la care se fac plățile ajutoarelor sociale și pentru că ar fi completat formulare de plăți pe buletine de identitate ori procuri. La prima acuzație, Virginica Șuteu explică: “Eu cultiv cartofi în satul Șoimuș. Surplusul îl vând vecinilor. I-am vândut și Elisabetei Kiss doi saci de cartofi pe așteptare. Într-o seară m-a întrebat telefonic când vin banii pentru ajutoare, să-mi poată plăti marfa. I-am spus că mâine. Cum telefonul îmi era ascultat, am fost luată la vizor de procurori. De fapt, când veneau banii pentru ajutoare sociale, pensii de handicap, indicațiile erau să le dăm prima dată țiganilor de pe cărămidari, pentru că altfel se țineau după poștași prin tot orașul. Eu nu am fost poștaș și nu aveam cum să le dau banii”.

“Avocatul m-a sfătuit să declar ce n-am făcut”

Cât despre completarea formularelor după buletinele de identitate ale celor datornici, Viginica Șuteu spune că funcționarii îi ajutau pe cei doi poștași să completeze formularele pentru mai multă operativitate, fiindcă romii stăteau în preajma clădirii poștei și așteptau nerăbdători. “Dintre sutele de cupoane completate de-a lungul anilor s-au găsit și cinci scrise de mine. De unde să știu eu ale cui erau. La anchetă, fostul meu avocat, al cărui nume deocamdată nu-l divulg (am aflat noi că este vorba de Cristian Tărău din Cluj-Napoca n.a), mi-a spus că dacă vreu să scap de interogatorii fără sfârșit și să primesc o pedeapsă mai ușoară să declar că am dat și eu două – trei buletine prin grilaj la cămătari. Așa am făcut, fără a bănuistop_coloana că procurorul este mână în mână cu fostul meu avocat. Deci am mințit. Singurul care m-a înțeles a fost procurorul Bubuiug, dar dacă așa am declarat… Cu toate că la proces nici un țigan nu a declarat că eu le-aș fi dat buletinele lor cămătarilor, instanța n-a ținut cont de asta.”

În arest cu o criminală

Inculpata Virginica Șuteu ne spune că i s-a impus să fie martor, să declare că a văzut cum cămătarii dădeau bani, cum păgubiții dădeau dobândă de sută la sută, dar eu nu am putut fce asta, pentru că, deși trăiesc între ei, s-au ferit de mine, pentru că sunt de altă etnie. Ei au găștile lor. La proces, părțile vătămate nici n-au vrut să recunoască faptul că au luat bani cu camătă și au invocat că erau datori la un ABC de pe strada Stejarul, de unde luau produse pe caiet. Pentru câ n-am vrut să fiu martoră, fiindcă nu știam nimic concret despre cămătari, am fost reținută 24 de ore într-un arest cu o criminală care era acuzată că și-a omorât copilul. A fost o noapte de coșmar pentru mine; atunci m-am și îmbolnăvit.
Fosta oficiantă de la poștă susține că este nevinovată. “Se va dovedi asta la Curtea de Apel. Mi-am angajat un alt avocat, pentru că cel pe care l-am avut m-a trădat. Cum să mă sfătuiască să declar ce n-am făcut?”

În căutarea banilor confiscați

În procesul verbal de percheziție nr. 4177/337/2013 se precizează faptul că s-au găsit în locuința d-nei Șuteu 6.000 de lei, într-o păpușă, alți 2.000 de lei în buzunarul unei rochii, 650 de euro și 10.000 de forinți. Virginica Șuteu susține că ea i-a informat pe cei care percheziționau de sumele de bani existente în casă. “Cei 6.000 de lei erau ai copilului, pentru a-și dota cabinetul stomatologic, 2.000 de lei erau ai fetei care lucrează la Grădina Botanică, iar euro erau ai noștri, câștigați de soț. Banii au putut fi justificați cu chitanțe, dar nimeni n-a ținut cont de ele și au fost confiscați. De câteva zile tot umblăm să ni-i recuperăm de la unitatea bancară unde au fost depuși, dar nu reușim. Suntem pentru a treia oară la Zalău și nimic. Tot atunci mi-a fost confiscat și telefonul mobil, care mi s-a înmânat după un an, și laptopul fiicei, pe care n-au găsit nimic să mă acuze”.