decembrie 5, 2025

Intabularea gratuită, pe bani europeni, intre vis şi realitate

imagine-articol0_40397

 Prima întabulare gratuită a terenurilor agricole şi forestiere a fost una dintre promisiunile guvernamentale, promisiune reiterată de vicepremierul Liviu Dragnea. Gestionarea realizării cadastrului a fost prevăzută în Programul Operaţional Regional, altfel spus sub controlul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, codus de Dragnea. În judeţul Sălaj au fost propuse pentru cadastrare, încep`nd din această toamnă, trei comune: Crasna, Meseşenii de Jos şi Bănişor. Apoi, pe listă au rămas ultimele două. Recent, însă, Comisia Europeană a transmis la Bucureşti o evaluare a strategiei de absorbţie a fondurilor europene în care se arată că realizarea cadastrului pe bani europeni este încă neclară. Comisia Europeană critică iniţiativele oficiale ale strategiei româneşti pentru absorbţia fondurilor europene din perioada de programare 2014 – 2020. Astfel, realizare întăbulărilor pe fonduri europene, o investiţie evaluată la 500 de milioane de euro, este încă neclară în strategia Guvernului de a cheltui banii europeni. “Efectul Fondului European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) legat de cadastru ar trebui reformulat, în aşa fel înc`t să elimine blocajele actuale şi obstacolele în cale consolidării exploataţiilor agricole generate de litigiile privind proprietatea asupra terenurilor”, arată Comisia Europeană în observaţiile la Acordul de parteneriat cu Guvernul.stop_coloana Miza gestionării celor 500 de milioane de euro pentru realizarea cadastrului este foarte importantă. Anul trecut, Ministerul Fondurilor Europene prevăzuse finanţarea cadastrului din Fondul Social European, însă la presiunea Comisiei Europene a trebuit să mute obiectivul la Fondul de Dezvoltare Regională. Aşadar, nu ştim dacă se mai face sau nu cadastrarea pe bani europeni.

Legea primei întăbulări n-a trecut de Camera Deputaţilor

Doi senatori liberali şi un deputat social-democrat au avut o iniţiativă legislativă prin care se dorea ca realizarea cadastrului să fie făcută din fonduri europene. P`nă la absorbţia banilor Uniunii Europene, Guvernul ar trebui să asigure finanţarea cadastrării. Proiectul de lege, puternic susţinut de PNL, a fost respins în această primăvară la votul decisiv din Camera Deputaţilor. Doar erau interese politice. Şi uite aşa o să răm`nem fără prima întabulare gratuită a terenurilor agricole şi forestiere.