Interviu cu Victor Hexan maseurul naționalei de fotbal și al echipei Șahtior Donețk

Victor Hexan, născut la Șimleu Silvaniai, și-a făcut concediul în România, după ce a încheiat sezonul cu Șahtior Donețk, echipa condusă de Mircea Lucescu, care a ieșit campioana Ucrainei. Și bineînțeles că Victor Hexan a venit în concediu acasă, în Sălaj. Nu am putut rata ocazia unui interviu.

G.S.: Ne spuneți câteva cuvinte despre cariera dumnea-voastră, pentru cei care nu vă cunosc încă?
Victor Hexan: Aș putea începe cu Șimleu Silvaniei, un oraș care-mi este la suflet, acolo unde m-am născut, acum 56 de ani, într-o familie cu cinci copii. Eu eram cel mai mic; am avut o copilărie grea. Mama lucra la CAP, brigadieră. Am fost la mama și i-am spus că m-a cam exploatat atunci. S-a uitat la mine și mi-a spus, la cei 88 de ani ai săi “să știi că nu-mi pare rău nici acum, fiindcă dacă nu te obișnuiam atunci cu munca, la meseria pe care ți-ai ales-o n-aveai nici o șansă să reziști”.
La 14 ani jucam fotbal la Măgura Silvaniei; eram juniorul echipei de județ. Am făcut liceul alimentar în Cluj, trimis de fabrica de unt de la Șimleu, profil electromecanic aparate de măsură automatizări. Când le spun colegilor ce meserie am râd de mine. Am ajuns în doi ani la Tineret Speranțe, la CFR. Jucam înaintea meciurilor echipelor mari. Când CFR Cluj a retrogradat în divizia B, am jucat un an la Gloria Șimleu Silvaniei, în divizia C, echipa susținută de primărie și unitatea militară. A fost un an frumos, am jucat de la extremă stânga la fundaș dreapta. Am jucat orice. M-am întors la CFR Cluj, iar după o săptămână m-au dat împrumut la Arieșul Turda, unde am jucat șase ani. Am ajuns cu echipa de două ori în sferturi, o dată în semifinala cupei României, pe care am pierdut-o cu Poli Timișoara la Oradea. Noi eram in divizia C. Am fost “lucrați” și am pierdut. A fost cea mai mare performanță. Din @83 până în @90 am fost la Metalul Aiud. Din 87 am luat un examen la AIEF, la recuperaționiști. După trei ani puteai să lucrezi în orice spital de recuperare.
G.S.: Cum de ați ales meseria de maseur după o carieră de fotbalist?
Victor Hexan: La 25 de ani eram căpitanul echipei și, înainte de fiecare meci, îi masam pe fotbaliști. Îmi plăcea să-i pun în formă. O făceam cu multă plăcere. Am avut odată niște pro-bleme la genunchi și am fost dus la maseurul echipei naționale, Liviu Buluș. Mi-a băgat două ace, mi-a dat cu ceva unguent și alte chestii și mi-a trecut imediat. Mi s-a părut uimitor și m-a impresionat ceea ce făcea. Când eram la Sticla Turda, am fost la Băile Felix, unde m-am întâlnit cu un maseur care era orb, îl cheamă Nicu. Am văzut cât era de căutat și de apreciat și i-am spus că mi-ar plăcea să fac ce face el. Mi-a spus să vin încă de două-trei ori la el, ca apoi să-i fac eu masaj lui. Mi-a spus apoi “tu, dacă vei face meseria asta, vei ajunge la un nivel mare, mare”. Eram neîncrezător. Activam în divizia C. Ce mare maseur puteam eu să ajung?
Dar pentru că visam în continuare și mi-am dorit atât de tare să ajung undeva sus, mi-am spus, “ori mă fac maseur de clasă, ori nu mă fac, dar așa, să fiu pe acolo numai, nu.
G.S.: Cum ați ajuns la echipa națională de fotbal a României?
Victor Hexan: Eram maseur, din 1993, la U Cluj. Un coleg de-al meu de la școala de recuperaționiști era maseurul echipei naționale mari. La Cluj am avut o perioadă bună. A căzut apoi Banca Dacia Felix, nu mai aveam sponsori. Nu m-au mai plătit un an. Între timp am avut un necaz mare, mi-a murit soția, și am rămas cu doi copii. Am renunțat. Mi-am făcut o firmă. Eram dealer de produse concentrate pentru animale. Colegul meu, care era la națională, a venit și la U Cluj. I-am spus că nu mai sunt la echipă și m-a chemat la echipa de juniori, la echipa de 13 ani. Era atunci acolo Zicu, Tamaș. Nu aveau nevoie de masaj în mod deosebit. Îi luam însă pe rând și le spuneam “vă masez câte un unu-două minute, ca să vă simțiți și voi fotbaliști”. Era antrenor Mihai Ianovschi. Ne-am calificat la europene, după o jumătate de an. Ianovschi era foarte mulțumit de mine și m-a chemat de o parte și a spus că mă va recomanda la președinte (Mircea Sandu, n.r.). Spunea “tu ești prea valoros, nu trebuie să rămâi aici”. Dupa vreo două săptămâni mă sună Mircea Sandu și îmi spune “Măi băiatule, am auzit despre tine niște lucruri minunate, iar dacă e adevarat ce se spune despre tine pleci cu naționala de tineret în Norvegia. Dacă ești bun vei rămâne la tineret, dacă nu, te întorci la Juniori”. La tineret i-au promovat atunci pe Chivu, Mutu, Lobonț, Contra, Stoica, Munteanu. Aveam 39 de ani. Când Mutu și Chivu au ajuns la echipa mare, m-au promovat pe mine maseur, pentru că maseurul echipei naționale a plecat cu Hagi la Galatasaray. Așa au trecut 15 ani.
G.S.: Cum ați ajuns în vestiarul lui Șahtior?
Victor Hexan: Băieții, oricând se simțeau obosiți sau aveau probleme medicale, vorbeau cu doctorul Pompiliu Popescu, un mare profesionist. Am fost la toți fotbaliștii acasă. La Chivu, care a fost cel mai apropiat copil al meu, am stat 170 de zile pe an, adunate. El avea o masă musculară mare și, după meciuri mari, se acumulau reziduuri metabolice în mușchi. Mă suna și-mi spunea “urcă repede pe avion că iar m-a mușcat un buldog”. Avea o contractură puternică la mușchiul piciorului. Acuma eram la Contra la Madrid, apoi la Stoica la Bruxelles, apoi la Chivu la Amsterdam, plecam la Istambul la Pancu, mă întorceam la Munteanu… Și așa am făcut cam șapte ani. Printre fotbaliștii accidentați au fost și Marica și Raț. Venirea mea la Donețk se datorează stop_coloana lui Raț, care a făcut ruptură de colateral, iar cei de acolo i-au spus că în trei luni se recuperează. Mie mi se spune Tete, adică fratele cel mare. După vreo 26 de zile, Raț a început antrenamentul. Neșansa lui și șansa mea, Timosciuk a făcut ruptură de încrucișate și l-am întâlnit în sala de forță făcând niște exerciții contraindicate. M-a rugat să mă ocup și de el. După două săptămâni a ajuns la antrenament. M-a văzut Ahmetov și l-a întrebat pe Mircea Lucescu cine sunt. Apoi m-a întrebat pe mine “Nu vrei să vii să lucrezi la mine?” I-am zis că vreau, dacă mă lasă și la echipa națională. După trei zile am bătut palma.
G.S.: Sunteți singurul sălăjean care a câștigat cupa UEFA.
Victor Hexan: Viața îți rezervă multe surprize. Cu șase luni în urmă Lucescu mi-a spus că sunt probleme, echipa nu avea rezultate, și că ne dă afară. Ca să prindem Cupa UEFA trebuia să batem Barcelona la ea acasă. Și am bătut Barcelona cu 3 – 2. Coboară președintele din tribună și zice “nu mai dau pe Mister afară”. Am intrat în Cupa UEFA și, pe 15 mai, când am intrat în tribună la Istambul îi zic lui Lucescu “nea Mircea, nu mor caii când vor câinii; acuma șase luni ne-o dat afară, acuma luăm cupa!” Când am câștigat Cupa, mi-a venit în minte toata viața mea, de la Șimleu, juniorat, cum am intrat în masaj. Mi-a dat nea Mircea o carte și o să vă arăt ce a scris despre mine. Când citești așa ceva, știi că ai fost util și că lumea a avut nevoie de tine.
G.S.: Ați fost premiat de șefi de stat.
Victor Hexan: Am fost premiat de fostul președinte al Ucrainei Victor Iuscenko cu diploma meritul muncii, cum au ei acolo; apoi am fost premiat de președintele Băsescu, când ne-am ca-lificat la Europene și, ultima dată, am fost premiați că am luat campionatul de președintele Ucrainei.
G.S.: Cât reprezintă munca unui maseur din rezultatul unui jucător, sau a unei echipe?
Victor Hexan: Să vă explic o zi obișnuită a unui maseur. Dacă echipa e chemată la ora 11.00, maseurul e de la 10.00 prezent. Îi pregăteste pe jucători, că toți au probleme. Pe teren, participi la ce spune antrenorul. Înainte ca Mircea Lucescu să zică ceva, eu deja știu ce vrea să facă și, din viteză, pregătesc ce vrea. Acolo, eu am menirea să fluidizez antrenamentul. Se termină antrenamentul și începi recuperarea. Echipa pleacă și maseurul mai rămâne trei ore, pentru că nici un masaj nu ține mai puțin de 45 de minute. Trebuie să faci ca jucătorul să nu aibă nici un gând, să fie relaxat, să se concentreze numai la meci. De aia nea Mircea e așa mare antrenor. Are grijă de fotbaliști ca de copilul lui. Ei să fie conectați sută la sută la cum joacă.
G.S.: Muzica este o a doua pasiune a dumneavoastră.
Victor Hexan: Și jucătorii simt nevoia să se simtă bine, le place muzica. Când îi masez îmi spun “hai,Victore, cântă-ne ceva!”. L-a întrebat cineva pe nea Mircea care este cântărețul lui preferat și el a zis “Victor, eu numai pe el îl cunosc!”, pentru că nu are timp de altceva. Am cântat la Contra la nuntă, cu cântăreți cunoscuți. Dinu Iancu Sălăjeanu mi-a spus că cânt minunat.
G.S.: Care este relația dumneavoastră cu Șimleu Silvaniei și cu rudele de aici?
Victor Hexan: Am un prieten foarte bun, Sonea. Mă văd destul de des și cu primarul și cu alții, dar la Sonea mă duc tot timpul. Soția e de față și poate confirma, când văd Măgura mă topesc. Dumnezeu mi-a ajutat și am fost până acuma în 68 de țări, fără să pun că pe unele le-am vizitat de zeci de ori. Dar deal frumos ca Măgura n-am văzut în viața mea! Vin acasă de câte ori vin la echipa națională. De câte ori sunt plecat, după o lună mă lovește un dor de țară de îmi vine să pornesc pe jos până aici. Așa sunt eu. Am senzația că-mi lipsește ceva dacă nu vin acasă.
G.S.: Sunteți la Donețk, în zona de conflict. Este afectată echipa?
Victor Hexan: Afectează activitatea echipei și pe jucători. Băieții sunt îngândurați. Se gândesc la ce deznodământ va avea. Și-au trimis familiile mai repede acasă. Le afectează antrenamentul. Vă dați seama, dacă în vestiar, sau la televizor, se aude că acolo s-au împușcat nu știu câți… Noi ar trebui să ne gândim doar cum să învingem adversarul. Și mai este o che-stiune. Nu se joacă cu spectatori. S-a luat această decizie pentru siguranța spectatorilor. La noi, fotbalistul e obișnuit să joace cu 30 – 40 de mii de oameni în tribune, iar la sfârșitul campio-natului erau și 60 – 70 de mii de spectatori.
Pe stradă nu simți presiunea evenimentelor, doar în zone unde s-au preluat clădiri. Și la Donețk sunt șapte sau opt astfel de clădiri. Nu e simplu să-l vezi pe unul pe stradă, îmbrăcat militar fără epoleți, fără însemne, dar cu o mitralieră în mână. Suntem în concediu pentru că s-a terminat campionatul, dar trebuie să mă întorc. maseurul naționalei de fotbal și al echipei Șahtior Donețk