decembrie 5, 2025

Senatorii vor ca elevii sa cante zilnic imnul national

imagine-articol0_40224

Intonarea variantei prescurtate a imnului national ar putea deveni obligatorie zilnic in invatamantul primar incepand de anul scolar viitor, se arata intr-o propunere legislativa a unui grup de senatori PSD, care a fost adoptata tacit in Senat. Conform propunerii, inspectoratele scolare teritoriale ar urma sa verifice respectarea acestor prevederi si sa stabileasca masuri de sanctionare pentru conducatorii scolilor unde se constata nereguli privind aplicarea acestei legi.
Mai mult, initiatorii proiectului propun si ca drapelul Romaniei sa fie arborat nu doar permanent, ci si obligatoriu la scoli. Pentru nerespectarea prevederilor intonarii imnului national si a arborarii drapelului, initiatorii propun sanctionarea conducerii scolilor cu amenzi cuprinse intre 30.000 si 100.000 de lei. Organele constatatoare in aceste cazuri sunt prefectul si Inspectoratul Judetean de Politie.
„Dupa sanctionarea contraventionala, reprezentantul autoritatii este obligat ca in 24 de ore sa dispuna arborarea drapelului. „În situatia in care nu se conformeaza, prefectul dispune arborarea prin intermediul personalului Institutiei Prefectului sau al Inspectoratului Judetean de Politie”, se mai arata in textul de lege care a trecut tacit de Senat.
Prin proiect, se interzice arborarea insemnelor (drapel si stema) ale statelor care nu mai exista, precum si ale unor entitati cu pretentii statale, nerecunoscute ca atare de catre statul roman. Este interzisa, de asemenea, arborarea drapelelor altor state pe domeniul public sau privat al statului, al unitatii administrativ-teritoriale ori pe proprietatea privata a persoanelor fizice in alte situatii decat cele prevazute in prezent de lege. Potrivit prevederilor legale in vigoare, drapelele altor state se pot arbora pe teritoriul Romaniei numai impreuna cu drapelul national si numai cu prilejul vi-zitelor cu caracter oficial de stat, stop_coloanaal unor festivitati si reuniuni internationale, pe cladiri oficiale si in locuri publice stabilite cu respectarea legii.
Potrivit propunerii legislative, nerespectarea acestui text de lege se sanctioneaza cu amenda de la 30.000 de lei la 100.000 de lei, care se aplica conducatorilor autoritatilor si institutiilor publice responsabile, precum si proprietarului imobilului.
Initiativa legislativa urmeaza sa fie dezbatuta in Camera Deputatilor, care este Camera decizionala.
Printre cei care au semnat proiectul se numara si fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, si fostul senator Toni Grebla.

Inspectorul Gheorghe

Bancea nu considera

corecta sanctionarea
Contactat ieri de Graiul Salajului, inspectorul scolar general de la Inspectoratul Scolar Judetean (ISJ) Salaj, Gheorghe Bancea, a declarat ca nu considera corecta sanctionarea in cazul in care imnul nu este intonat zilnic. „Adevarul e ca imnul de stat e un simbol national, deci nu ar fi un lucru rau. Ar fi un gest de patriotism. Faptul ca se intoneaza imnul de stat, faptul ca este cunoscut de elevi este un lucru bun, be-nefic. Este important ca imnul sa fie cunocut de elevi. Dar a sanctiona un cadru didactic sau o unitate de invatamant ca nu se intoneaza in fiecare dimineata nu mi se pare un lucru corect”, a declarat Bancea.