Vindecarea orbului din naștere

(Ioan 9, 1-38)
Tabloul pe care ni-l înfățișează Sfânta Evanghelie a Duminicii a VI-a după Sfintele Paști, are două planuri distincte: unul mai întunecat, al suferinței acestui oropsit al soartei; al doilea, mai luminat, al vindecării și mărturisirii credinței sale în Iisus Hristos, ca Fiu al lui Dumnezeu. știm cu toții că, dintre toate simțurile cu care Dumnezeu ne-a înzestrat, vederea este cea mai de preț și cea mai necesară pentru viața noastră. Cel lipsit de vedere trăiește într-o veșnică împărăție a întunericului, nu poate simți privirea duioasă și ocrotitoare a părinților și a tuturor celor dragi, dar nici pe cea compătimitoare a celor ce-i aruncă un ban în mână întinsă, nu poate nicicând admira răsăritul sau apusul soarelui, farmecul unei nopți cu cerul înstelat ori frumusețile naturii înconjurătoare. Așa a fost viața orbului despre care vorbim. Dar iată că în ziua în care Domnul Iisus întâlnind pe acest orb într-o zi de sâmbătă, a scuipat pe pământ, a făcut tină, a uns ochii lui, apoi l-a trimis la apa Siloamului să se spele și îndată a dobândit vederea. Trecerea din întuneric la lumină a fost o adevărată naștere pentru nefericitul infirm. De vindecarea orbului s-au bucurat ucenicii și toți cei ce-I urmau Domnului. Dar mai marii templului și fariseii plini de ură împotriva lui Iisus- pe care cu puțin timp înainte de săvârșirea minunii, intenționau să-l ucidă cu pietre – pornesc o înverșunată urmărire și hărțuire a bietului orb. Este adus în templu și interogat cum a dobândit vederea; sunt aduși apoi și părinții lui să mărturisească că este fiul lor, că într-adevăr s-a născut orb; este adus din nou cel vindecat în fața anchetatorilor pentru cercetări. În stop_coloana neputința lor de-a nega minunea, fariseii n-au găsit alt răspuns decât acela că Iisus este păcătos. Dar, spre mirarea lor, orbul vindecat, care nu citise Legea sau profeții, a știut să dea un răspuns necruțător acelor farisei, care se lăudau că sunt ucenicii lui Moise, spunându-le: „Tocmai în aceasta stă minunea că voi nu știți de unde este și El mi-a deschis ochii”. Mărturia lui a infuriate și mai tare pe farisei împotriva lui și l-au dat afară. Cel care îl dezlegase de lanțurile suferinșei fizice, l-a dezlegat și de teama de amenințările fariseilor și cărturarilor. Lucrurile se petrec astfel: „și a auzit Iisus că l-au dat afară. Deci, găsindu-l, l-a întrebat: Crezi tu în Fiul Omului? El a răspuns și-a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred într-însul? Iisus grăit-a către el: L-ai și văzut! și Cel care vorbește cu tine Acela este”. O convorbire simplă și curată, în care Dumnezeu se descoperă unui suflet nevinovat, însetat după ajutorul divin, și care-i potolea acum această sete. Căci, în aceeași clipă, sufletul lui s-a luminat și el și-a mărturisit credința fără nici un înconjor. „Cred, Doamne. și s-a închinat Lui.” Astfel, în timp ce orbul dobândise deodată de la Hristos două vederi pe cea trupeascpă și pe cea sufletească, fariseii și cărturarii au rămas orbi față de adevărul dumnezeiesc, pentru că n-au vrut să creadă în Hristos.