Ministrul Finantelor, Gheorghe Pogea, a fost amendat, joi, de Curtea de Apel Bucuresti cu 20% din salariul brut pe economie pentru fiecare zi de intarziere, pentru neexecutarea sentintei CAB care a anulat ordinul de suspendare a acordarii sporului de 50 la suta pentru magistratii instantei supreme. Curtea de Apel Bucuresti a admis in parte actiunea Inaltei Curti de Casatie si Justitiei (ICCJ) si a aplicat ministrului Gheorghe Pogea o amenda de 20 la suta din salariul brut pe economie pentru neexecutarea sentintei civile 2872 din 9 iulie, prin care s-a anulat ordinul Ministerului Finantelor Publice (MFP) referitor la sistarea platii drepturilor de 50 la suta.
De asemenea, Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea instantei supreme de a obliga MFP si pe Pogeala plata unor despagubiri. Solutia poate fi atacata cu recurs in cinci zile.
Intrebat despre decizia instantei, ministrul Gheorghe Pogea a raspuns: „Eu nu corespondez prin intermediul presei cu instanta Curtii de Apel Bucuresti”.
Inalta Curte de Casatie si Justitie a cerut instantei de contencios administrativ si fiscal sanctionarea Ministerului Finantelor Publice si a ministrului Gheorghe Pogea pentru neexecutarea unei hotarari. Actul administrativ de retragere a sporului de 50% pentru solicitare neuropsihica pentru magistrati a declansat, in urma cu o saptamana, nemultumirea magistratilor din intreaga tara. Dupa doua zile de intrerupere temporara a sedintelor de judecata si in conditiile in care ministrul Justitiei a subliniat public, de mai multe ori, ca nu sunt fonduri pentru plata acestor sporuri, asociatiile profesionale ale magistratilor au decis suspendarea sedintelor de judecata, zilnic, pe durata nedeterminata, timp de cate trei ore.
Personalul juridic auxiliar din instante si-a exprimat sustinerea pentru aceste actiuni, cu intreruperea activitatii, timp de cate doua ore, zilnic, tot pe durata nedeterminata. Magistratii au obtinut castig de cauza, in prima instanta, la Curtea de Apel Bucuresti, unde au atacat actul administrativ privind sporul. Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a anuntat ca va ataca aceasta decizie.
Instanta suprema a obtinut, de asemenea, suspendarea actului administrativ emis de Finante, insa Guvernul a emis o ordonanta de urgenta prin care ordonatorul de credite,ICCJ, sa nu poate accesa linia de credite pentru salarii fara o verificare a Curtii de Conturi.
Pogea va ataca la ICCJ decizia Curtii de Apel
Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, va ataca la Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) decizia Curtii de Apel Bucuresti prin care oficialul a fost amendat pentru neacordarea sporurilor catre magistratii instantei supreme. „Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, isi va exprima punctul de vedere fata de decizia Curtii de Apel Bucuresti dupa ce va primi instiintarea oficiala ce va cuprinde si motivatiile care au stat la baza acestei decizii. Ceea ce putem declara, in acest moment, este ca, fata de aceasta decizie a instantei, ministrul Finantelor Publice va formula, in termenul legal, cale de atac la Inalta Curte de Casatie si Justitie a Romaniei”, potrivit biroului de presa al institutiei.