Tribunalul Sălaj a admis ieri propunerea procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Sălaj de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Alexandru Isai Pop, de 27 de ani, din Gâlgău Almașului, nr. 390, comuna Bălan. Potrivit lui Dan Budușan, procuror șef în cadrul DIICOT – Biroul Teritorial Sălaj, Alexandru Isai Pop este acuzat de săvârșirea, în cursul acestui an, a infracțiunii de trafic și de consum de droguri de risc.

A făcut peste 220 de milioane
de lei vechi din
400 de grame de canabis

Tatăl inculpatului, Isai Pop, lucra de ani buni în Spania. Fiul, Alexandru, se deplasa adesea în Peninsula Iberică, de unde achiziționa cannabis. Drogurile au fost introduse mai apoi în țară, ascunse în bagaje, și au fost comercializate către mai mulți tineri din județul nostru, unii minori. În urma perchezițiilor la domiciliul tânărului din Gâlgău Almașului au fost descoperite 200 de grame de cannabis, din cele 600 de grame cumpărate din țara lui Cervantes. Restul au fost vândute cu 50 – 60 de lei gramul. stop_coloana

Antecedente de infractor

Surse din cadrul Primăriei Bălan spun că Alexandru Isai Pop nu-i la primul conflict cu legea. La Postul de poliție din Bălan se află două dosare pe numele lui Alexandru Isai Pop, unul pentru furt (a șmanglit tocmai de la vecinii săi două cazane din cupru pentru fiert țuică) și un altul pentru conducere fără permis și numere de înmatriculare false.

Părinți gospodari, fiu aventurier

Familia Isai și Lucica Pop din Gâlgău Almașului au adus pe lume patru copii. Doi băieți și două fete. Tatăl, Isai, cum spuneam, lucrează în Spania. Mama, Lucica, este casnică. Fiul, Alexandru Isai Pop, a absolvit Școala profesională din Jibou. Familia Pop deține și un tractor, dar se pare că pentru Alexandru e mai comod să se ocupe cu comercializarea și consumul plantelor dătătoare de vise decât să întoarcă brazda în hotarul Gâlgăului.