Meci cu importanță pentru play-off, la Sebiș
FC Zalău întâlnește o fruntașă
a Seriei și vrea un rezultat pozitiv,
care să o apropie și mai tare
de accederea în faza superioară
a campionatului
FC Zalău a avut un parcurs bun în acest început de retur, fapt pentru care a prins speranțe pentru play-off, cu toate că acesta nu era un obiectiv principal la gruparea sălăjeană. Însă rezultatele obținute, cât mai ales jocul echipe, i-au făcut încrezători pe oficiali, astfel că acum toate gândurile duc spre faza superioară a campionatului. Au mai rămas două etape din sezonul regulat, care vor fi „infernale” pentru FC Zalău. Primul examen dificil va avea loc vineri, pe malul Crișului Alb, unde Cosmin Cosma și compania vor încerca să se apropie și mai tare de calificarea în faza superioară a campionatului, iar acest lucru va fi posibil doar prin obținerea unui rezultat pozitiv în fața celor de la Național Sebiș. „Mergem la Sebiș să facem un joc bun și să ne întoarcem cu cel puțin un punct. Avem puterea de a obține un rezultat pozitiv și sperăm să profităm de problemele pe care le au adversarii. Mă bazez pe dorința jucătorilor de a face din nou un meci bun în fața unui adversar redutabil. Dacă rezultatele din cele două etape vor fi normale, ne vor trebui 3 puncte pentru a prin-de play-off-ul”, a declarat președintele Ioan Morar.Cât despre adversara Zalăului, să spunem că luptă la promovare și are un buget de două ori mai mare ca și cel de la FC Zalău, cât și o bază sportivă și jucători pe măsură. Până la urmă, nu banii joacă în teren, iar acest lucru s-a văzut în etapele anterioare în care Sebișul a cunoscut gustul victoriei doar în partida cu „lanterna roșie” – Unirea Dej. stop_coloana Și în tur, Zalăul s-a prezentat onorabil în fața arădenilor și a scos o remiză, 1 – 1, deși a jucat o bună perioadă de timp în inferioritate numerică, astfel că gruparea de sub Meseș speră să profite și acum de pasa proastă prin care trec arădenii. Cel mai constant jucător al „alb-albaștrilor”, Daniel Bogman este încre-zător și el în șansele echipei sale de a scoate un rezultat bun la Sebiș. „Avem un final greu de retur, dar mergem la Sebiș să scoatem un rezultat bun. Nu ne dăm la o parte și nu ne este este frică de ei, fiindcă nici Național Sebiș nu este mai presus decât noi. Jucăm în aceeaș ligă și se poate întâmpla orice. Nu vrem să stăm la mâna altor rezultate, încercăm să câștigăm și să ne asigurăm prezența în play-off”, a spus Daniel Bogman.
Înaintea duelului cu gruparea arădeană, FC Zalău are probleme de lot, astfel că antrenorul Călin Pop va privi meciul din tribună, fiind suspendat două etape după ce a fost eliminate de pe banca tehnică la meciul de la Turda. Mai mult, ambii fundași la- terali, Vlad Lung și Viorel Ionașcu sunt suspendați.
Programul etapei a XXI-a:
Național Sebiș – FC Zalău,
Arieșul Turda – Sănătatea Cluj,
Unirea Dej – Șoimii Pâncota,
CS Oșorhei – FCM Baia Mare,
Metalurgistul Cugir – Unirea Jucu.
CS Ineu stă.
