Dupa despartirea de Skoric, Volei Municipal Zalau l-a transferat pe neamtul Sebastian Krause, iar în mod normal gruparea de sub Meses trebuie sa fie mai puternica avand în vedere ca noul jucator poate evolua atat pe postul de secund, cat si pe cel de fals. Ajuns de putin timp la Zalau, neamtul a jucat în putine meciuri, iar în partida cu Tomis Constanta a avut chiar o iesire necontrolata. „Nu am avut niciun conflict cu antrenorul. De-sigur, eu am fost suparat deoarece cand am intrat în teren, am primit o minge la care nu am putut reactiona si am fost scos afara. Sigur, îmi doresc sa ajut foarte mult echipa atunci cand intru în teren. Dar bine… suntem o echipa si exista emotii, iar aceste lucruri se mai întampla. Cred ca ar fi mai rau daca nu ar exista emotii în meci. Dar, din nou, nu am vrut sa jignesc pe nimeni, a fost mai mult vorba despre o izbucnire de-a mea”, a declarat jucatorul Krause.
Toata lumea a trecut peste episodul neplacut si gandurile s-au îndreptat spre obiectivul echipei. „Noi avem sanse la titlu, chiar daca nu mai suntem pe primulstop_coloana loc. Însa, trebuie sa ne îmbunatatim jocul pana la play-off. Acum, Constanta este putin peste noi. Trebuie sa recunosc ca nu stau bine numai în Romania, ci si în Europa, unde au toate sansele sa castige Cupa CEV”, a adaugat jucatorul. Oricum, neamtul crede ca finala mare se va juca între Zalau si Constanta, dar pana atunci ei trebuie sa se concentreze la meciurile care urmeaza. „Cred ca, cu Tomis vom lupta pentru titlu. Însa, noi trebuie sa ne îmbunatatim jocul. Eu trebuie sa joc bine, iar antrenorul decide daca ma va folosi sau nu. Dar, astfel de lucruri nu ar trebui discutate în public”, a încheiat Krause.
”Cu Tomis vom lupta pentru titlu”
Articole
APIA: Fermierii pot cere banii de motorină
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025, inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente trimestrului IV al anului 2024 (perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2024). Cererile se depun la APIA Sălaj de către administrator/ reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal…
Mai mult...Concert cu intrare liberă, de Ziua Culturii
Primăria Municipiului Zalău anunță că orchestra și soliștii vocali ai Ansamblului Artistic Profesionist „Porolissum” vor susține un moment artistic de excepție, începând cu ora 17.00, în zona de Food Court din incinta Zalău Value Centre. În aceeași locație și în cadrul aceluiași eveniment, vor susține momente artistice și elevii Liceului de Artă „Ioan Sima” Zalău și elevii Colegiului Național „Silvania” Zalău. Biblioteca Județeană Sălaj susține ateliere de creație și de pictură pe față. Intrarea este liberă, în…
Mai mult...