Doar până în anul 2015, Guvernul României va mai putea completa subvenția europeană. După această dată, plățile directe pe suprafață vor fi acoperite numai din banii Uniunii Europene. În acest an, agricultorii români nu au primit 160 de euro, așa cum s-a vehiculat, nu au primit nici 143 de euro. Au primit doar 121 de euro, plățile directe pe hectar. Aceștia sunt toți banii pe 2013. Situația este tristă și pune agricultorul român într-o ipostază defavorabilă față de agricultorii din U.E. “România este singurul stat din Europa care ia impozit pe bani europeni, ne ia impozit de 16 la sută. În scripte apare că îți dă statul 21 de euro pe hectar de la bugetul național. Da, dar îți ia 23 de euro drept impozit. Deci, se anulează ceea ce îți dă statul”, spunea Laurențiu Baciu, stop_coloana președintele Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.
În țările vecine, subvenția pe suprafață este aproape dublă. Agricultorilor din statele U.E li se acordă unele facilități. În Franța, de pildă, motorina pentru agricultură este subvenționată 50 la sută, în Spania apa pentru irigații este adusă gratuit până la aspersor, iar la noi se impozitează până și banii europeni.