Au început lucrările de toaletare a copacilor de pe domeniul public al Zalăului. Nu știm dacă există un studiu dendrologic pe baza căruia se execută lucrările de toaletare a arborilor din municipiu. Nu știm pentru că, deși, am cerut putrătorului de cuvânt, Paul Maghiu, de la SC. Citadin SRL, firma care execută lucrările, cât mai multe informații despre această acțiune de estetizare a producătorilor de oxigen și absorbanților de dioxid de carbon, ni s-a răspuns în doi peri. Dar e bine și așa!

Ce vor cetățenii?

“În urma sesizărilor din partea cetățenilor, angajații SC Citadin Zalău SRL, efectuează în luna februarie toaletări ale arborilor, prin executarea tăierilor de corecție și întinerire a coroanei, în cartierul Simion Bărnuțiu, strada Sfânta Vineri, Aleea Toamnei și în zona Casnica, cartierul Dumbrava II și pe strada Unirii (zona Prefecturii)”, se spune în răspunsul lui Maghiu. Noi n-am înțeles ce fel de sesizări au făcut cetățenii; să fie copacii ciuntiți ca după bombardament, ori să fie lăsați cu crengile lor dătătoare de umbră. Pentru că, la urma urmei, se urmărește salvarea a câtor mai mulți copaci, dar în același timp există și o responsabilitate față de cetățean. 

Toaletare ori amputare?

Ţin minte că anul trecut tot mai multe voci s-au ridicat împotriva toaletării “la sânge” a arborilor din municipiu. stop_coloana A fost un impact vizual care a “lovit” cetățeanul.  A trebuit să treacă multă vreme până oamenii s-au mai liniștit. Nu s-au liniștit bine că, iată, începe din nou calvarul vizual. Am trecut ieri pe stada Sfânta Vineri și am văzut cum drujbele mușcau flămânde din crengile copacilor dezgolindu-i. Nu știu dacă există un plan de toaletare, dar cum arată copacii după ce au trecut ferestraiele mecanice prin ei, numai toaletare nu se poate numi. Mai degrabă seamănă cu o amputare. Plus de asta, n-am văzut ca părțile amputate ale arborilor să fie tratate cu cicatrizant, fungicid, insecticid etc.
Tot din răspunsul primit de la Paul Maghiu aflăm că “Pe lângă lucrările amintite anterior, SC Citadin Zalău SRL va efectua pe spațiile verzi de pe raza municipiului și lucrări de igienizare, adunat reziduri menajere, greblat frunze etc şi bla,bla,bla”.