Purtatorul de cuvânt al PSD, Catalin Ivan, si eurodeputatul PSD Corina Cretu sustin ca presedintele Traian Basescu a facut un deserviciu României si a actionat contrar principiilor diplomatice mergând într-o vi-zita în Germania „când oficialii acestei ?ari aveau pe agenda cu totul alte prioritati”. „Presedintele arata ca nu stie diplomatie. Problema este ca prin modul expeditiv în care a fost primit la Berlin, presedintele Traian Basescu risca sa faca România de râs, în primul rând, apoi si pe el, dar asta conteaza mai putin. O vizita de lucru a reprezentantului României nu se face decât atunci când agenda stop_coloanaoficialilor din statul gazda permite acest lucru”. Daca insa doar acum se vede lipsa de diplomatie, e destul de tragic. La Basescu este un lucru deja cunoscut, nu aduce nimic nou.
declaratia zilei
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...