Avand în vedere avertizarea de cod rosu în sase judete din Romania, conducerea lui HC Zalau s-a panicat înaintea meciului cu Neptun Constanta si a trimis o cerere Federatiei Romane de Handbal, pentru a amana partida care în mod normal era programata pentru sambata. Cei de la Federatie au înteles situatia creata si în cursul zilei de joi au decis ca partida dintre Neptun Constanta si HC Zalau sa fie amanata. Avand în vedere ca programul Ligii Nationale este foarte încarcat, meciul a fost amanat doar pana marti, cand dupa prognoza data de Agentia Nationala de Meteorologie, vremea se va mai îndrepta.

Daca meciul ar fi trebuit sa se joace sambata, practic, era imposibil ca gruparea salajeana sa se porneasca la drum, avand în vedere ca „sudul” tarii este afectat de pe urma ninsorilor si viscolului, iar în judetul Constanta a fost anuntat cod rosu pentru aceste zile.