Curtea Constitutionala a decis, joi, ca dispozitiile OUG 230/2008 prin care a fost interzisa cumularea pensiei cu salariul de la stat este neconstitutionala, admitand astfel sesizarea Avocatului Poporului.
Curtea Constitutionala a admis exceptia invocata de Avocatul Poportului, stabilind ca Ordonanta de urgenta a Guvernului 230/2008 este neconstitutionala deoarece afecteaza drepturile fundamentale prevazute de Constitutie privind dreptul la munca si dreptul la pensie, respectiv contravine articolului 115 alineatul 6 din legea fundamentala.
Decizia este definitiva si general obligatorie, fiind luata cu majoritate de voturi.
Motivarea solutiilor pronuntate de Curtea Constitutionala va fi prezentata in cuprinsul deciziilor, care se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. Deciziile sunt definitive si general obligatorii si se comunica Presedintelui Romaniei, se arata intr-un comunicat de miercuri al CC.
Potrivit articolului 18 alineatul 2 din Legea organica a Curtii Constitutionale, deciziile prin care se constata neconstitutionalitatea legii se comunica si presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si primului-ministru.