In cadrul ultimei sedinte de Colegiu Prefectural din acest an, Elena Muresan, directorul Directiei de Statistica Salaj, a dezvaluit cum sta treaba cu productia industriala in Salaj, printr-o analiza comparativa pe fiecare an, in perioada 2008 – 2012. Analizand toate cifrele prezentate, concluzia este ca, in judetul nostru, productia industriala se bazeaza in mare parte pe productia metalurgica, care reprezenta o pondere de 49 la suta in 2008 si de 44 la suta in 2012 din totalul productiei industriale din Salaj. Urmatoarea ca importanta este fabricarea produselor din cauciuc si mase plastice, care reprezenta 12,9 la suta in anul 2008, 18 la suta in 2011 si 14, 8 la suta in 2012 din totalul productiei industriale. Si se stie si de ce. Cei mai mari producatori din judet sunt companiile Tenaris Silcotub si Michelin.
In Salaj se mai produc alimente, textile, articole de imbracaminte, mobilier, constructii metalice, masini, utilaje si echipamente, substante si produse chimice, energie electrica si termica.

Criza s-a dovedit benefica pentru productia industriala
Cat priveste productivitatea muncii din industrie, in 2012 aceasta a crescut cu 7,5 procente fata de anul 2008. In perioada mentionata, productivitatea muncii a crescut in anii 2010 cu 46,5 la suta, datorita cresterii numarului de salariati din industrie, respectiv cu 6,9 la suta, in 2011, pe seama cresteri volumului productiei industriale, si a scazut in anii 2009 si 2012 cu 24,9 la suta respectiv cu 8,6 la suta fata de anii precedenti, cand volumul productiei industriale a scazut, arata statisticile. Cum au evoluat lucrurile in industrie in acest an vom afla la sfarsitul lunii martie a anului viitor.