Cu o dadaca pe care o schimbam o data la patru ani, inca suntem copiii unei natiuni in care avem voie sa privim, dar nu avem voie sa atingem. Cu o mentalitate deformata de o epoca de trista amintire, suntem presati sa ducem lucrurile la capat, fara sa conteze daca sunt duse la capat cu bine. Suntem inventivi, dar echilibram balanta cu superficialitate si nepasare. Suntem constienti ca cine nu se schimba ramane in urma. Si ne schimbam, nici noi nu stim in ce. Lideri fara viziune au venit cu „solutii” care au dus spre nicaieri. Avem 24 de ani de tranzitie si reforma fara noima. Nu mai stim cine suntem, ce vrem si in ce directie ne indreptam. Nici nu mai conteaza directia in care alergam ca disperatii sa ne salvam de la o saracie care pandeste fiecare zi de maine. Important e sa ajungem la capat cu orice pret. Si ne lansam intr-un sprint in care ne ratacim pe traseu. Nu mai avem identitate, valori si respectul de sine. Generatia de sacrificiu a ajuns pe drum infundat. Acum e randul altora sa gaseasca iesirea. Romanii au invins de mult comunismul pagubos, dar s-a dovedit o victorie gestionata prost, transformata intr-un esec. Ne-am ales cu un alt sistem pagubos. De o schimbare ar fi cu siguranta nevoie. Numai ca o schimbare in bine nu se produce peste noapte, iar daca liderii natiuni sunt ageamii, nu se produce nici in 24 de ani. Inca suntem in cautarea a ceea ce vrem.

Post Views: 67