„Cine n-are batrani, sa si-i cumpere”, spune o vorba inteleapta din popor. Cine are, zicem noi, si nu-i poate ingriji si nici loc la un camin de batrani nu gaseste, poate apela la diferite companii medicale atat pentru ingrijire medicala pe perioada nedeterminata, cat si pentru recuperare medicala. Sunt spitale si clinici ale caror cadre, in spirit de inalt umanism si raspundere morala asigura cele doua servicii intr-un mod ireprosabil. Am trecut in aceste zile pe la Policlinica Spital „Salvosan Ciobanca” din Zalau si am ramas placut impresionati de modul in care medicii, asistentii medicali, asistentii sociali si infirmierele se implica in ingrijirea si tratarea celor care nu au sau nu incap sub un acoperis. Doctorul Petru Ciobanca, seful policlinicii spital, afirma ca cel mai important element, cu un grad ridicat de dificultate este integrarea. Adica, din zeci de componente sa reusesti sa faci un totunitar si apoi sa te bucuri de el. Sunt in spital pacienti de doi, de trei, de patru ani de zile, care s-au integrat in acest mediu incat refuza sa mai plece acasa. Multi insa nu au o casa sau chiar daca o au, nu sunt bine primiti.
Omul cu vioara
La vremea lui, Anton Lazar era un om de vaza in societate. De la presa judeteana a Satului Mare a ajuns la Nazuinta de Salaj. Se pare ca avea si talent. Cat? Nu se stie. Pentru ca pe vremea aceea, „partidul era-n toate, in cele ce sunt”. Divortul, cercurile vicioase pe care le frecventa, au facut sa fie pus pe linie moarta. A incercat omul sa se reabilitez, dar n-a avut sanse de izbanda. S-a imprietenit la catarama cu Bachus si totul era sa se duca de rapa. Noroc ca a intalnit o vaduva si s-a mutat la ea, pe strada Clujului. L-a tinut muierea cat l-a tinut, apoi i-a dat papucii. Pentru ca Anton al nostru s-a prefacut doar ca se schimba. Pana si fratele sau din cartierul Dumbrava nu-i permite sa-i calce pragul. Dupa ce-si punea capul pe bancile garii si autogarii noapte de noapte, s-a imbolnavit pur si simplu. Cunostintele pe care le mai avea au apelat la Salvosan Ciobanca. Era unica sansa de a nu-l gasi inghetat la marginea drumului. De aproape patru ani Anton Lazar are drept casa un salon al spitalului. Nu singur. Spatiul il imparte cu alti trei „loca-tari” mai mult sau mai putin stabili. Si se simte bine aici Anton. Ii cunoaste pe toti medicii, pe toate asistentele, ii incurajeaza pe nou-veniti si cand ii vede tristi, le canta din vioara. Din vioara pe care i-a cumparat-o doctorul Ciobanca la rugamintile lui Anton. Violonistul ne-a facut si noua o demonstratie de virtuozitate. si parca nimic nu-l fericeste mai mult decat faptul ca e ascultat, admirat si aplaudat de vecinii de salon. Nu-i nevoie sa fii mare psiholog ca sa-ti dai seama ca in nici un alt loc Anton Lazar nu s-ar simti mai bine decat aici.

Pe Gusti nu-l vrea nimeni
Cu doua-trei decenii in urma, ziarul local, dar si presa nationala anuntau cu titluri de-o schioapa ca Augustin Sabau, de la Clubul Sportiv „Armatura”, a castigat titlul de campion national la box. A ajuns pe culmea gloriei, dar repede a si cazut. si e dureros cand cazi de la inaltime. Patima betiei a dobandit-o in cercurile pe care le frecventa, in special de admiratori. Acestia, crezand ca fac un gest de bunatate, de prietenie, ii ofereau licori bachice, pana cand Gusti al nostru ii zicea la caine „cuscru”. Azi asa, maine asa, si relele s-au adunat in trupul care a primit mii si mii de pumni. Alcoolul l-a pus pe butuci. La Spitalul Ciobanca a fost adus pe targa de la Psihiatrie. Pur si simplu nu se putea misca. Doctorul ne spunea ca nimeni nu vroia sa il mai primeasca acasa. Cu multa rabdare si dupa tratamente, Augustin Sabau umbla pe picioarele sale. Ne-a demonstrat-o chiar ieri. Cum nimeni nu vrea sa-l gazduiasca, fostul boxior va mai ramane in spital pana va da coltul ierbii, pana va cadea ultima frunza spanzurata la capatul toamnei, pana omaturile vor troieni campii si dealuri si vai.

Din Sicilia in Zalau, cu ambulanta de la Ciobanca
Florica Moldovan, din Simleu Silvaniei, a plecat la munca in Italia sa isi mai indulceasca existenta. Tocmai in varful cizmei, in Sicilia. Nu mult s-a bucurat femeia de ce a strans, pentru ca anul trecut, in urma unui accident vascular, si-a vazut moartea cu ochii. „Daca ramaneam acolo, muream” ne povesteste femeia. Asa se face ca me- dicul Ciobanca a trimis ambulanta tocmai in fundul Italiei pentru a o aduce pe simleuanca. A o aduce la clinica, a-i acorda primele ingrijiri, a o trata in asa fel incat astazi Florica Moldovan merge pe picioarele ei pe coridoarele spitalului. „Nu am crezut niciodata ca voi mai putea pune piciorul in pamant si datorita tratamentului de aici iata ca umblu”, spune femeia cu lacrimi de fericire pe obraji.

Aici n-ai voie sa fii trist!
Ionica este mascota celor de la „ingrijirea medicala”. In urma cu trei ani a venit Ion la Spitalul Ciobanca cu o tumoare la gat. Foarte putini ii dadeau sanse de a vietui. Acum e intr-o veselie debordanta. Le strange pe asistente in brate, ba le mai si mangaie ca si cum nimic rau nu s-ar fi intamplat in viata lui.
Vasile Crisan canta impreuna cu doctorul Ciobanca „Desteapta-te romane!” de rasuna saloanele. Cand a venit aici nu putea umbla. Deloc. Asta in urma cu doi ani. Dupa tratamente intense, Crisan umbla. Ba chiar s-a dus acasa. Acasa la el. „Nu mi-a placut acasa, marturiseste Crisan, si dupa cateva saptamani am venit inapoi. Imi lipseau prietenii din spital, cu care am stat aproape doi ani de zile”.
Doctorul Ciobanca a invatat-o pe Vasilica, o tanara de 28 de ani din Poarta Salajului, cantece si poezii. Ba mai mult, i-a construit langa cladirea spitalului o casuta, atat cat sa se simta bine Vasilica din Poarta.

Post Views: 80