Taranii sunt chemati sa plateasca impozitul pe venitul din agricultura
25 octombrie este termenul pana la care agricultorii salajeni sunt obligati sa treaca pe la casieriile finantelor pentru a plati impozitul pe lapte, oua si malai
Din acest an, agricultorii persoane fizice sunt obligati sa plateasca impozit pe venit de 16 la suta pe o suma fixa pe care Guvernul crede ca acestia ar castiga-o din cresterea unui animal sau din cultivarea unei suprafete de teren. La aceasta suma fixa se va plati si o contributie pentru sanatate, de 5,5 la suta din suma fixa, denumita norma de venit. Administratia Judeteana a Finantelor Publice (AJFP) Salaj anunta agricultorii care realizeaza venituri din activitati agricole, impuse pe baza de norme de venit, ca trebuie sa plateasca prima transa a impozitului pe venit pana la data de 25 octombrie.
Declararea veniturilor din activitati agricole se face prin completarea si depunerea la organul fiscal a formularului 221 „Declaratie privind veniturile din activitati agricole impuse pe baza de norme de venit”. Declararea veniturilor a avut ca termen data de 25 iunie. Cei care nu au depus inca formularul 221 pe anul 2013, o mai pot face la serviciile fiscale orasenesti sau municipale la care sunt arondati. Agricultorii care au primit deciziile de impunere sunt obligati sa faca plata primei transe din impozitul pe veniturile agricole pana vineri.
Veniturile din activitati agricole reprezinta veniturile indivi-duale sau prin asociere obtinute de agricultori din cultivarea de produse vegetale pe o suprafata de peste doua hectare, exploatarea plantatiilor viticole mai mari de o jumatate de hectar, exploatarea livezilor mai mari de 1,5 hectare, arbustilor fructiferi si altele asemenea, din cresterea si exploatarea animalelor, respectiv a celor care au peste doua vaci, 10 oi, 50 de capre, sase porci, peste 100 de pasari, peste 50 de familii de albine etc, inclusiv din valorificarea produselor lactate sau oua in stare naturala.
Norma de venit care se impoziteaza este stabilita de Guvern. Exista o limita pentru care statul nu percepe taxe. De exemplu, daca ai doua vaci nu platesti. Daca ai de la trei in sus, incepi sa platesti. Statul a calculat ca o vaca ti-ar aduce anual 453 de lei. Asta inseamna ca impozitul anual pentru a treia vaca este de 72 de lei, plus contributtia la asigurarile de sanatate, rezulta aproape 100 de lei pe cap de vaca „suplimentara” pe an. Impozitul se plateste pentru fiecare animal care este in plus, afara de cel pentru care nu se plateste impozit. In judetul Salaj, doar 70 la suta dintre agricultori au depus pana acum formularul 221.
