Clasa politica si pieirea natiei
Nu este duminica lasata de Dumnezeu in care preotii, in virtutea traditiei, sa nu se roage pentru pacea tarii noastre, pentru a ne feri Cel de Sus de navalirea altor neamuri. Spaima de straini care vin, prada si ii omoara pe ai nostri nu-i de azi de ieri. Cuceririle de noi teritorii, acapararea de bogatii nu s-au facut insa numai pe calea armelor. Ideea de a-l constrange pe dusman sa abandoneze lupta, iar nu-i noua. Cat despre noi, despre tara noastra, trebuie sa recunoastem ca am iesit sifonati din Al Doilea Razboi Mondial. Cote la rusi, biruri, interdictii etc. Si iata-ne acum, dupa aproape aproape 70 de ani de la sfarsitul razboiului, ajunsi mai rau. Spun asta deoarece (de la industria pe care o aveam in 1989), suntem egali cu starea de dupa Al Doilea Razboi Mondial. Factorii interesati din strainatate au ras totul cu mainile clasei noastre politice, lipsita de o viziune, de un program de dezvoltare a tarii si de pastrare a prestigiului national intre creatorii europeni de valori. Nu a fost nevoie de agresiunea cuiva, ci de convingerea alor nostri de catre strainatate ca e bine sa nu avem industrie (unde sunteti voi, „Armatura”, „Emailati” „Stejarul”?) si agricultura si sa cumparam de la ei, ca ei produc. Ce treaba „eleganta” sa iesim de pe piata cu produsele noastre, sa ne taiem fabricile si sa pri-mim bani de pensii si salarii de la institutii internationale. Nu ne va lua nimeni de par sa ne scoata din mlastina nevoii pana nu vom gandi cu propria minte ce e bine pentru poporul nostru. O sa spuneti ca ideile acestea sunt invechite. Dar tarilor europene mai rasarite cine le face programul de dezvoltare, de productie? Uniunea Europeana sau ele insele? Peste noi nu trebuie sa vina alte neamuri. Parte din clasa politica gireaza, dupa ce a ajuns la putere, interesele antinationale dinafara. Constienta sau nu.
