LA POARTA CETATII NAIN
La poarta intrarii in cetatea Nain un grup numeros de oameni in doliu conduceau pe ultimul drum un tanar. Mama acestuia, o femeie vaduva, cinstita si credincioasa, era indurerata. Isi pierduse copilul, singura ei nadejde, lumina ochilor si mangaierea batranetilor. Rezemata de sicriu simtea fiorul mortii, care de trei zile ii rapise nadejdea vietii. Erau doua cadavre, unul mort al fiului si altul viu al mamei. Nu avea cine sa o inteleaga, durerea o coplesise. Deodata cortegiul se opreste. Ce se intampla ? Din partea opusa venea un alt grup de oameni. Era Domnul Iisus Hristos insotit de ucenicii Lui si multa multime. Datatorul de viata s-a intalnit cu moartea! si, vazand-o Domnul, I s-a facut mila de ea si i-a zis:”Nu plange!” Desigur ca alaiul venea dupa aceasta mama indurerata nu numai pentru ca ea facea parte dintr-o familie de vaza, ci si pentru ca lovitura primita era deosebit de grea. Femeia isi pierduse singurul fiu. Durerea tuturor celor de fata trebuie sa fi fost mare, iar jalea generala sporea lacrimile si deznadejdea nefericitei mame. Cu toate ca toti asteptam ca durerea sa ne fie impartasita de cei din jur cand moartea ne smulge pe cineva drag, partasia celorlalti la durerea noastra nu poate sa stinga focul suferintei noastre. Cand cei slabi mangaie pe cei slabi, slaba e si mangaierea. Acum, in fata vaduvei indurerate, nu statea oricine, ci statea Cineva, Acela Care venise ca lumea „viata sa aiba si din belsug sa aiba”(Ioan 10,10). Acesta a citit totul in sufletul bietei mame. Era vaduva, era singura. Acum murise si singurul ei fiu, nu mai avea pe nimeni. Dar Dumnezeu? Poate cineva sa fie singur cand Dumnezeu este cu el? Poate omul sa aiba o insotire mai stransa decat cu Dumnezeu? Femeia indurerata si tot alaiul de inmormantare il au in fata nu pe un prooroc oarecare, nu pe un om al lui Dumnezeu, ci pe Cel ce este ,,Dumnezeu adevaratI. De aceea a si trecut la fapta. Apropiindu-se de sicriu, se adreseaza celui mort: „Tinere, tie iti zic, scoala-te!” Aceeasi putere dumnezeiasca ce a insuflat pulberii suflare vie si a facut din pulbere om, lucreaza acum asupra tanarului mort. De acolo de unde se afla, sufletul tanarului mort a auzit glasul Stapanului si intr-o clipa s-a intors la trupul sau, ca sa implineasca porunca. Tanarul s-a ridicat din racla si Iisus l-a dat mamei sale, si toti cei de fata slaveau pe Dumnezeu.
Astazi, sunt multe mame care isi insotesc neputincioase copiii-uneori unicul- spre cimitir, dar mult mai multe mame isi insotesc copiii spre cimitirul mortii sufletesti. Drept aceea, in Duminica de azi, Iisus Hristos isi indreapta chemarea in primul rand catre tineri: „Tinere, tie-ti zic, scoala-te!” Astazi, mai mult ca oricand, tineretul trebuie sa-L cunoasca pe Hristos si sa-L urmeze pe El, Care este „Calea, Adevarul si Viata”(Ioan 14,6). Mamele acestor tineri sa fie constiente ca numai prin rabdare si jertfa fata de cei carora le-au dat viata, isi vor implini menirea. Sa fie incredintate ca Hristos este alaturi de ele si de copiii lor, asa cum a fost alaturi de femeia de care I s-a facut mila si i-a readus copilul la viata!
