Alti 300 de solicitanti raman „boschetari” peste iarna

Anul acesta, in perioada mai-iulie, 309 zalauani si-au depus cereri de acordare a unei locuinte sociale. In urma ana-lizei celor 309 de cereri doar opt solicitanti sunt eligibili, restul de 301 au fost respinsi. Ca urmare, in sedinta de Consiliu Local de ieri s-a dat aviz favorabil proiectului de hotarare privind aprobarea listei de prioritati a solicitantilor care au acces la locuintele sociale destinate inchirierii si a listei solicitantilor care nu indeplinesc conditiile de a primi o locuinta sociala.
In conformitate cu prevede-rile Legii 114/1996 -legea locuintei, cu modificarile ulterioare – Comisia pentru analiza a cererilor privind repartizarea locuintelor din cadrul Primariei a intocmit lista solicitantilor care au acces la locuinte sociale, stabilind totodata ierarhizarea cererilor in functie de punctajul rezultat in urma aplicarii criteriilor de ierarhizare. Cei opt solicitanti care au acces la locuinte sociale au fost selectati potrivit legii amin-tite, care spune ca orice persoana aflata intr-o situatie de precaritate a veniturilor – sub salariul minim garantat – poate solicita consiliului local al localitatii de domiciliu inchirierea unei locuinte la pret subventionat, pe o perioada li-mitata de timp. Locuintele sociale sunt spatii pe care Primaria le-a amenajat in acest scop.

Criterii dure de selectie
Ierarhizarea prioritatilor de selectare se impune din cauza numarului limitat de locuinte sociale, fata de cererea foarte mare. Cinci puncte primesc cei care au un handicap de gradul I, victimele violentei in familie, dar si cei care sunt angajati cu carte de munca, fie ca sunt familie monoparentala sau formata din sot/sotie. In ceea ce priveste starea civila, cea mai indreptatita sa primeasca o locuinta sociala, si primeste 4 puncte, este familia monoparentala. Daca cel care doreste o locuinta sociala este pe lista de asteptare de mai mult de cinci ani, cererea este punctata cu 2,5 puncte. O cerere de pana la un an primeste un punct. Exista si trei criterii de depunctare, fiecare criteriu avand 6 puncte, si se refera la nerespectarea clauzelor contractuale, manifestarea unui comportament care impiedica folosirea normala a locuintei, si cauzarea de stricaciuni locuintei sociale sau cladirii in care este situata aceasta.
Cele opt persoane care au acces la locuinte sociale si care vor avea un acoperis deasupra capului au adunat intre 10 si 23 de puncte. Ceilalti 301, care au fost refuzati, au avut punctaj scazut, sub 10 puncte, si cel mai probabil nu au indeplinit in totalitate crite-riile de selectie pentru acordarea unei locuinte sociale.

Levi scapa de necaz
Printre persoanele de pe lista cu prioritati se afla si Kallai Levente, un barbat de 31 de ani dezmostenit de soarta. Graiul Salajului a sesizat recent conditiile precare in care locuia Le-vente cu familia, cu sotia bolnava si cu o fetita care sufera de rahitism. In sfarsit, Levente va avea un acoperis dupa ce, la sfarsitul lunii iunie, familia lui s-a vazut nevoita sa isi faca bagajele si sa paraseasca garsoniera in care statea cu o chirie pe care nu si-o mai putea permite.