Primarilor salajeni aflati ieri la sedinta convocata de prefectul judetului, Ionel Ciunt, li s-au adus la cunostinta de catre reprezentantii Directiei Regionale Cluj a Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) responsabilitatile ce le revin ca urmare a adoptarii Legii nr. 154/2012, privind regimul infrastructurii retelelor de comunicatii electronice. Mai exact, primarilor li s-a spus ca legea respectiva contine prevederi referitoare la participarea autoritatilor publice locale in deciziile privind instalarea retelelor de comunicatii electronice (cablu TV, internet, radio comunicatii) pe domeniul public pe care il administreaza.
Legea 154/2012 aduce schimbari majore in privinta accesului pe proprietati si a utilizarii partajate a infrastructurii. Aceasta vine sa sprijine dezvoltarea de retele de comunicatii electronice la nivel national si sa stimuleze investitiile in retele si infrastructuri de comunicatii, precum si concurenta intre furnizorii de retele publice de comunicatii electro-nice. Legea stabileste conditiile in care se rea-lizeaza accesul pe proprietatea publica sau privata in vederea instalarii, intretinerii, inlocuirii ori mutarii retelelor de comunicatii electronice sau a elementelor de infrastructura necesare sustinerii acestora, modul de utilizare partajata a elementelor de infrastructura, precum si masurile privind construirea de retele de comunicatii electronice.
Conform acestei legi, reprezentantii ANCOM le-au spus primarilor ca au obligatia de a publica, in termen de 30 de zile de la data primirii primei cereri de acces, conditiile in care se rea-lizeaza dreptul de acces pe proprietatea publica, precum si lista documentelor necesare acordarii accesului. Mai exact primarii pot sa impuna anumite conditi furnizorilor la instalarea retelei. De asemenea, autoritatile publice au obligatia de a transmite catre ANCOM copii ale conditiilor de acces pe proprietate publica a statului sau a unitatilor administrativ-teritoriale. Potrivit legii, ANCOM poate sa modifice sau sa completeze conditiile impuse de autoritatile locale.