In sedinta de Guvern de ieri, rectificarea bugetara a adus bani in plus pentru opt ministere si doua servicii de informatii , in timp ce sapte ministere si doua institutii publice vor avea bugete mai mici, potrivit ordonantei care a fost aprobata de Executiv. Ministerele Educatiei, Muncii, Transporturilor si Agriculturii se afla pe lista institutiilor ale caror cheltuieli bugetare au fost taiate, iar de alocari suplimentare vor beneficia Ministerul Sanatatii, Ministerul Dez-voltarii Regionale si Admini-stratiei Publice, Ministerul Justitiei, Ministerul Afacerilor Interne, Afacerile Externe, Mediul. Alte fonduri suplimentare sunt alocate pentru Se-nat (184.000 de lei), Agentia Nationala de Integritate – ANI (3,6 milioane de lei), Serviciul de Tele-comunicatii Speciale (300.000 de lei) si Consiliul Superior al Magistraturii (8,6 miloane de lei).
Munca, Educatia si Agricultura pierd
Cea mai mare suma va fi taiata de la Ministerul Muncii, de 1,1 miliarde de lei, din cele 30,44 miliarde de lei, buget initial. Guvernul a argumentat aceasta taiere cu economiile inregistrate pe primele sase luni ale anului la actiunile de asistenta sociala, finantate de la bugetul de stat, precum si la cele finantate din bugetul asigurarilor sociale de stat. Pentru Ministerul Educatiei, bugetul de cheltuieli va fi diminuat cu 235,6 milioane de lei. Refe-ritor la diminuarea cheltuielilor din Educatie, inspectorul general al Inspectoratului |colar Judetean (ISJ) Salaj, Gheorghe Bancea, este convins ca aceasta reducere nu se va resimti si in salariile cadrelor didactice. Bancea este multumit ca s-au alocat 40 de milioane de lei in exclusivitate pentru reabilitarea scolilor. Nici Agricultura nu a ramas „nesanctionata”. Taierile de cheltu-ieli efectuate de la Ministerul Agriculturii se ridica la 61,1 mili-oane de lei, din cele 17,28 miliarde de lei. Buget initial cu care se batea mereu in piept Ponta. Directorul Directiei Agricole Salaj, Ioan Bujita, nu a dorit sa comenteze rectificarea de buget din acest domeniu. Ordonanta aprobata ieri de Executiv mai prevede taieri de cheltuieli la Ministerul Culturii (5,2 milioane de lei), Ministerul Transporturilor (953,5 milioane de lei), la secretariatul general al Guvernului (535,7 milioane de lei), la Minsterul Tineretului si Sportului (20,7 milioane de lei), Presedintie (16 mii de lei), Camera Deputatilor (168 de mii de lei), Curtea Consitutionala (271 de mii de lei), Avocatul Poporului (113 mii de lei) etc.
Castiga Sanatatea si Dezvoltarea Regionala
De cea mai spectaculoasa alocare suplimentara beneficiaza, conform Ordonantei, Ministerul Sanatatii (peste un miliard de lei , care se adauga la cei 8,68 de miliarde de lei, cat a avut bugetul inital). Laurentiu Barna, managerul Spitalului Judetean de Urgenta Zalau, se arata multumit de aceasta suplimentare si spera ca o parte din acesti bani vor ajunge si in unitatea spitaliceasca pe care o conduce. „Mai ales ca, spune Barna, suntem descoperiti pentru cel putin o luna de zile la capitolul Servicii”. Nici Ministe-rul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice nu a fost ne-glijat. 943,3 milioane de lei i s-au alocat suplimentar. Doar acolo-i Dragnea. Ministerul Justitiei a primit 159,6 milioane de lei, Ministerul Public – 20,5 milioane de lei, din care 2,9 milioane de lei pentru Directia Nationala Anticoruptie, Ministerul Afacerilor Interne – 238,3 milioane de lei, Ministerul Apararii – 156,2 milioane de lei, Ministerul Mediului – 31 de milioane de lei, Serviciul Roman de Informatii – 30 de milioane de lei.
Cat despre corectiile pe care Guvernul si le-a asumat dupa cheltuirea deficitara a banilor europeni, acestea vor ajunge, pana la sfarsitul anului, la 1 miliard de lei si se vor reflecta in deficit. Urmeaza o a doua rectificare de buget. In acest sens, Fondul Monetar International si-a dat acordul pentru luna octombrie.