Redacția
Nimic nu are frumusetea si splendoarea lanurilor de grane care se unduiesc sub adierea vantului precum valurile unei mari. Intreaga luna a lui Cuptor sta sub semnul boabelor de grau, acei „zei pamantesti”, cum ii numea Blaga, care ajunsi la finalul maturitatii se transforma in rauri de aur si curg spre hambare, intru bucuria celor ce au aruncat in toamna semintele sub brazda. A inceput asadar secerisul. In vechime, acest eveniment marcant din viata comunitatii implica o raspundere deosebita asumata de sfatul batranilor. N-as vrea sa se inteleaga ca in zilele noastre secerisul nu-i un prilej de bucurie, o constatare a rodniciei lasate in urma de sudoarea fruntii, numai ca in galopantul ritm cotidian, lumea nu mai are nici timp nici chef sa impleteasca din spice cununa, sa plimbe colacii din prima faina prin sat, sa lase spice nesecerate in tarla, ca un prinos adus naturii.
