La inceputul acestei saptamani a fost publicata in Monitorul Oficial Ordonanta de Urgenta a Guvernului (OUG) Nr. 77/2013. Ordonanta stabileste unele masuri privind asigurarea functionalitatii administratiei publice locale, numarul de posturi si reducerea cheltuielilor la institutiile si autoritatile publice din subordinea, sub autoritatea sau conducerea guvernelor ori a mi- nisterelor. Textul respectivului act normativ impune luarea unor masuri privind numarul de posturi aprobate autoritatilor si institutiilor publice in asa fel incat sa permita indeplinirea cu eficienta a atributiilor institutionale. „Avand in vedere lipsa de personal de la nivelul multor unitati administrativ-teritoriale, ca urmare a vacantarii unor posturi, precum si mentinerea restrictiei din anul 2009 privind ocuparea unui post daca se vacanteaza sapte, se impune luarea unor masuri pentru a asigura conditii minime privind functionalitatea acestora. Adoptarea acestor masuri in regim de urgenta se impune avand in vedere necesitatea eliminarii riscului unor potentiale presiuni suplimentare asupra cheltuielilor bugetului general consolidat, precum si necesitatea asigurarii functionalitatii autoritatilor administratiei publice locale”, prevede textul ordonantei.
Un post eliberat, un om angajat
Ordonanta de Guvern, de asemenea, prevede de-sfiintarea unor posturi vacante si, ca noutate, faptul ca toate institutiile si autoritatile publice pot ocupa, prin concurs sau examen, posturi conform principiului ^unu la unu^. Asta inseamna ca pentru a fi ocupat un post trebuie sa devina vacant tot un singur post, nu sapte, cum era in vechea legislatie.
Potrivit Ordonantei, s-au desfiintat posturile vacante la ministere, instutiile si auto-ritatile publice aflate in subordinea Guvernului, indiferent de modul de finantare. Exceptie fac posturile vacante unice din cadrul institutiilor publice locale, definite ca acele posturi ale caror atributii, prin continutul si natura lor sau prin responsabilitatile stabilite, nu se regasesc intr-o alta componenta functionala. Numarul total al functiilor de conducere din cadrul fiecarei institutii publice care are in aparatul propriu si personal contractual, ori numai personal contractual, sa fie de maxim 12 la suta din numarul total al posturilor aprobate. Conform Ordonantei, structura functionala a autoritatilor si institutiilor publice trebuie sa respecte urmatoarele cerinte: pentru constituirea unui birou este necesar un numar de minimum cinci posturi de executie; pentru constituirea unui serviciu este necesar un numar de minimum sapte posturi de executie; pentru constituirea unei directii este necesar un numar de minimum 15 posturi de executie, iar pentru constituirea unei directii generale este necesar un numar de minimum 25 de posturi de executie.
Bate vantul prin primariile din Salaj
Am incercat sa aflam ce efecte au prevederile Ordonantei 77/2013 asupra numarului de angajati din cateva primarii si institutii ale Salajului.
Un prim popas l-am facut la Primaria comunei Ileanda. Valerian Lazar, secretarul institutiei, spune ca primaria se afla „intr-un deficit mare de personal”. In momentul de fata lucreaza in institutie doar sapte angajati, din cei 14 cat prevedea organigrama. Conform Ordonantei nr.77, primaria mai poate angaja patru persoane, „insa e insuficient, precizeaza secretarul, care sustine ca ^ar mai trebui inca trei, la evidenta populatiei, la regi-strul agricol si achizitii publice”.
Primaria din Cehu Silvaniei functioneaza cu jumatate din personalul necesar. Secretarul primariei, Dan Cordea, afirma ca organigrama prevede un numar de 37 de salariati. In realitate sunt 18 angajati. Asadar nu se pune problema reducerii de personal. „Ce vom face cu angajarile, daca se vor face, inca nu stim nimic”.
Primarul din |imleu Silvaniei, Septimiu Turcas, ne-a declarat ca „sunt 35 de angajati in acest moment in primarie si ar mai fi nevoie de cinci oameni pentru a functiona normal”. De asemenea, orga-nigrama orasului prevede 99 de posturi, dintre care 75 sunt ocupate si 24 vacante.
La Hida se va desfiinta un singur post. Cel putin asa sustine secretarul primariei, Dumitru Balota. El precizeaza ca ^in data de 22 iulie suntem programati la Bucuresti, la Agentia Nationala a Functionarilor Publici (ANFP) pentru a prezenta raportul referitor la disponibilizari”. Secretarul Balota afirma ca au cinci posturi vacante in cadrul ser-viciului de Proiecte Europene. „Posturile sunt pe perioada determinata, cat timp vom lucra la proiecte europene^, a spus in incheiere Balota.
Primarul comunei Buciumi, Eugen Lazar, apreciaza ca pozitiv faptul ca pe un post vacant (si nu pe sapte, ca pana acum) se poate angaja o persoana. Institutia pe care o conduce are 11 angajati, exact cat permite Ordonanta 77. Lazar zice ca ar mai avea nevoie de cel putin patru persoane, dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
La DSP vor fi reduse doua posturi
Directia de Sanatate Publica (DSP) Salaj are in momentul de fata 50 de angajati, potrivit Ligiei Ma-rincas, directorul institutiei. Conform normelor din Ordonanta, ar trebui sa reduca doua posturi. „Din fericire, doi colegi si-au exprimat optiunea de a iesi la pensie in aceasta perioada, avand in vedere ca au indeplinit conditiile pensionarii, asa ca problema este rezolvata”, a spus in incheiere Ligia Marincas.