Lipsa de interes pentru a-gricultura ecologica in anul 2013 are doua explicati principale: diminuarea subventiei de la 1.500 de euro la doar 213 euro si sanctionarea agricultorilor eco pentru rotatia culturilor. Prima lovitura a venit chiar de la Uniunea Europeana: stimulentele au fost diminuate de sapte ori fata de anul trecut. De exemplu, pentru o suprafata de 0,3-5 hectare, unde se incadreaza majoritatea agricultorilor, sprijinul european a fost de 213 euro, comparativ cu 1.500 de euro anul trecut. Avand in vedere ca acestia au cheltuit pentru intocmirea dosarelor de eligibilitate, a certificatelor de conformitate, dar si pentru incheierea unui contract cu un organism de inspectie si certificare, situatia a devenit dificila. Vazand ca lucrurile nu miros a bine, minis-trul Agriculturii, Daniel Constantin, a iesit la „rampa” si a promis ca va sustine sectorul eco printr-o masura distincta – 600 de euro pana la 900 de euro prin viitorul Program national de Dezvoltare Rurala. „In viitorul PNDR va fi o masura distincta care va sustine sectorul de agricultura ecologica. Este vorba de un sprijin mult mai mare decat exista pana in prezent, conditionat insa de eventualele pierderi de venit pe care le inregistreaza fermierii respectivi. In viitorul program sumele acestea pot sa se urce pana la valoarea de 600 de euro, cu anumite exceptii chiar si mai mult decat atat, pana la 900 de euro”, a spus Constantin. Promisiunea asta vine in contextul in care in anul 2012 au fost inregistrati 26.736 de operatori ecologici, iar in acest moment, potrivit Bio-Ro-mania, sunt 11.546 de operatori in agricultura ecologica.
Ministrul Agriculturii promite sprijin pentru exploatatiile ecologice
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...