Un barbat a cazut de la etajul III al unui bloc din Dumbrava
Un barbat de 47 de ani a decedat vineri seara in urma unei cazaturi de la etajul III al unui bloc din Dumbrava de pe strada Pietris. Barbatul a mers acasa dupa serviciu, nu a putut intra in apartamentul lui de la etajul II din cauza ca s-a rupt cheia in yala si le-a cerut vecinilor de deasupra sa il lase sa coboare pe balconul lui prin exteriorul cladirii. Intr-un moment de neatentie, acesta s-a dezechilibrat si a cazut de la inaltimea de aproximativ sapte metri pe spatiul verde din fata blocului.
Potrivit purtatorului de cuvant de la serviciul de ambulanta, Liviu Varga, vineri seara la ora 23,14 a fost solicitata ambulanta in cartierul Dumbrava pentru cazul barbatului care a cazut de la etajul III. „Cand a ajuns ambulanta la fata locului, barbatul a fost resuscitat, dar in zadar, pentru ca nu se mai putea face nimic pentru el. Acesta prezenta leziuni foarte grave si nu a avut nici o sansa. Trupul barbatului a fost transportat la Serviciul de Medicina Legala pentru efectuarea necropsiei”, ne-a declarat Liviu Varga.
Potrivit unor locatari din blocul unde locuia victima, barbatul avea un baiat si era divortat. Vecinii spun ca barbatul era un om cumsecade, respectuos si muncitor.
A murit incercand sa intre in propria locuinta
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...