Salajenii nu vor bani pe gratis pentru a intra in afaceri
Si in acest an, persoanele interesate sa inceapa o afacere si firmele aflate la inceput de drum pot beneficia de sprijinul nerambursabil al statului, prin Programul pentru dezvoltarea abilitatilor antreprenoriale in randul tinerilor si facilitarea accesului acestora la finantare – START. Obiectivul acestui program il reprezinta stimularea infiintarii de noi microintreprinderi, imbunatatirea performantelor economice ale celor existente, cresterea potentialului de accesare a surselor de finantare si dezvoltarea aptitudinilor antreprenoriale ale tinerilor in scopul implicarii acestora in structuri economice private.
In 2008, programului i s-a alocat un buget de 6 milioane de lei. Pentru anul in curs, bugetul a fost diminuat la 5 milioane de lei, din care 4,2 milioane sunt destinati finantarii implementarii celor mai bune planuri de afaceri, iar diferenta, pentru organizarea de cursuri de pregatire antreprenoriala. Suma amintita ar ajunge, potrivit lui Cristian Haiduc, presedintele Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru IMM-uri, pentru infiintarea a minim 70 de firme.
Anul trecut, din judetele arondate Oficiului Teritorial pentru IMM-uri Cluj (Bistrita Nasaud, Cluj, Salaj), pe programul START au aplicat 113 persoane. Dintre acestea, 20 au depus planuri de afaceri si doar 14 au fost finantate, ne-a declarat Codruta Nertan, consilier al Centrului Teritorial de Informare si Consiliere pentru IMM-uri si Cooperatie Salaj. Din pacate, insa, printre norocosi nu se regaseste nici un salajean, desi, precizeaza Nertan, noua persoane din judet au fost notificate. “Nici unul dintre cei notificati nu a mai depus dosarul cu planul de afaceri, pentru solicitarea efectiva a finantarii”, spune reprezentantul centrului din Salaj.
Numarul mic al aplicantilor care au reusit sa puna pe picioare o afacere cu fonduri guvernamentale a facut ca, in 2009, contributia statului sa fie virata in momentul demararii afacerii, iar nu dupa realizarea investitiei de catre beneficiar.
Maxim 60.000 de lei/beneficiar
Prin START statul acorda, la infiintarea unei afaceri, o finantare nerambursabila echivalenta cu 49% din costurile proiectului, dar nu mai mult de 60.000 de lei/beneficiar. Solicitantul are de platit diferenta de 51%, pe care o poate obtine si prin credit bancar, garantat in proportie de 80% de catre Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii, in conformitate cu prevederile conventiilor incheiate cu bancile partenere.