Elena Udrea a devenit sambata personajul principal al evenimentului organizat de PDL Salaj cu ocazia Zilei Copilului pentru donarea de jucarii copiiilor salajeni aflati in plasament si nu numai, pe platoul de marmura. La ora 11.00, Elena Udrea si-a facut aparitia cu un ursulet de plus in brate la standul unde incepusera deja sa se stranga parinti, copii si bun-ici cu jucarii pentru a le dona. Multi dintre copiii care au adus jucarii au vrut altele la schimb. Si cum a fost ziua lor, fiecare copil care venea cu o jucarie facea schimb cu alta. Li s-a facut pe plac. Pe langa faptul ca au donat jucarii, copiii s-au lasat si pictati pe fata, intrand astfel in rolul unor animale simpatice, cum ar fi pisici, caini sau ursuleti.
Udrea a fost intampinata cu un buchet de flori de catre Lucian Bode, presedintele PDL Salaj, si de catre ceilalti membri ai organizatiei PDL, printre care si primarul Simleului, Septimiu Turcas. Primita bine si de public, Elena Udrea s-a strecurat printre copiii prezenti pe platoul de marmura si a povestit cu ei, apoi le-a oferit dulciuri si si-a facut poze cu ei. S-a aratat surprinsa sa vada participarea masiva la eve-nimentul de donare a jucariilor – 200-300 de zalauani – si a marturisit ca acest eveniment ii aduce aminte de copilaria ei frumoasa si considera ca scopul acestuia este „sa ii faca pe copii sa fie mai darnici si mai buni unii cu ceilalti”. „Ma bucur ca pot sa fiu si eu aici cu ei; este 1 Iunie si, fiind in zona, am venit de la Baia-Mare special pentru eveniment, deoarece prezenta in mijlocul copiilor intotdeauna iti da o energie po-zitiva, te incarca pentru zilele care urmeaza. Cred ca trebuie sa ii incurajam pe copii sa se intalneasca si sa se imprieteneasca”.
Elena Udrea si papusa ei Nicoleta
Inedita a fost istorioara expusa de Elena Udrea ad-hoc despre o papusa pe care a pri-mit-o in copilarie. „Am primit o papusa cand eram mai mica, se numea Nicoleta, era roscata si avea o rochita verde pliata. Am indragit-o foarte mult, dar la un moment dat, pentru ca am crescut, am renuntat la a ma mai juca cu papusile. Aceasta papusa am primit-o de la mama ca urmare a rezultatelor bune de la scoala, nu a fost chiar degeaba, pentru ca era scumpa la vremea aceea, 180 de lei vechiI, a povestit deputatul PDL de Bucuresti.
Elena Udrea s-a dovedit curioasa in legatura cu produsele traditionale expuse de comercianti pe platoul de marmura. S-a oprit aproape la fiecare; de la unii a cumparat produse traditionale, iar altii au invitatat-o la degustari. A primit o sticla cu suc de catina cu indicatii de la comerciant: „catina te ajuta sa stai treaz”.
Elena Udrea il vrea pe Boc presedintele Romaniei
La o cafea pe terasa de pe platou s-a incropit si o conferinta de presa in care Elena Udrea s-a exprimat in legatura cu situatia in care se afla PDL in acest moment si a vorbit despre perspectivele de viitor in vederea revenirii la putere a partidului. „Echipa PDL a ramas integra, functionam in continuare si avem acelasi interes, si anume revenirea PDL la statutul de cel mai important partid de opozitie, partid puternic, capabil sa recastige alegerile in viitor. Desi deocamdata nu avem inca un candidat la prezidentiale, in toamna va avea loc o competitie interna. Avem foarte multi colegi dornici sa se inscrie in competitie. In concluzie, vom avea de unde sa alegem”, a explicat Udrea. Deputatul PDL de Bucuresti a spus ca ar vrea ca Emil Boc sa candideze la prezidentiale, desi acesta nu doreste, dar cel mai important este ca, indiferent care va fi candidatul, sa aiba in spate o structura politica puternica care sa il sustina. Referitor la o viitoare alinata cu PNL, Udrea a spus ca orice este posibil dupa ce USL nu va mai exista si ca este important ca partidele de dreapta sa se alieze. „O alianta intre formatiunile de dreapta este obligatorie. Ar trebui sa fie liste comune la europarlamentare sau un candidat comun la prezidentiale. Optiunea mea ar fi, pentru a merge impreuna la alegerile prezidentiale, sa sustinem acelasi candidat la presedintia Romaniei. Important este sa se porneasca discutiile si mai ales sa se treaca peste orgolii, pentru ca sunt foarte multe vanitati pe zona asta. Cred ca liderii, intre ei, ar trebui sa incerce sa gaseasca un numitor comun si sa se aseze in spatele celui care realmente poate sa aduca cele mai multe voturi. Dar daca mergem cu cinci candidati la presedintie si cu cinci liste la europarlamentare, evident ca stanga va castiga detasat”, a explicat Elena Udrea. In ce o priveste personal in legatura cu o eventuala candidatura la presedintia Romaniei, Udrea spune ca „Romania nu este pregatita pentru asta, deoarece mentalitatea nu a ajuns la acest nivel de acceptare a unei femei presedinte”. Despre modul in care este gestionata Romania in acest moment de catre USL, Udrea a spus ca Guvernul actual „nu este in stare sa scoata Romania din problemele cu care se confrunta”. „Principala problema este lipsa locurilor de munca, care se datoreaza faptului ca nu s-au generat noi investitii, nu s-au atras fonduri europene in acest sens. Toate investitiile, care puteau sa genereze locuri de munca incepute de Guvernul Boc au fost oprite de catre actualul Guvern. Acum, din pacate, nu vad cum USL va fi capabil sa creeze noi locuri de munca si alte beneficii pentru romani”, a adaugat Elena Udrea.