Un camion cu semiremorca care trasporta balastru s-a rasturnat sambata intr-o curba in comuna Mirsid, din cauza neadaptarii vitezei la conditile de drum. Potrivit purtatorului de cuvant al IPJ Salaj, Tincuta Dumuta, un sofer de 59 de ani din Zalau, P. Ovidiu, conducea o autoutilitara cu semiremorca, care transporta balastru, in jurul orei 14,15, pe drumul national 1H, intre localitatile Criseni si Mirsid. Intr-o curba la dreapta, din cauza neadaptari vitezei la conditiile de drum s-a rasturnat pe partea stanga a drumului. Balastrul pe care il transporta s-a revarsat pe jos. Soferul a fost ranit usor. Testarea cu aparatul alcool-test arata ca soferul nu a consumat bauturi alcoolice.