Majoritatea bancilor percep comisioane pentru tranzactiile intermediate cu cardul. Banca Comerciala Romana (BCR) pune la dispozitia salariatului un card de debit (s.n. visa electron) legat direct la contul in lei. Cardul poate fi folosit in tara si in strainatate pentru plata cumparaturilor sau pentru retragere in numerar. Comisionul practicat pentru retragere in numerar este de 0,2 la suta din suma tranzactionata, iar administrarea cardului costa 4,5 lei pe luna, mentioneaza portalul financiar de servicii financiare, „Efin.ro”.
In cazul in care salariatul detine un card emis de Raiffeisen BANK, acesta achita anual o taxa de 5 lei, comisionul la retragere in numerar ramane 0,2 la suta, iar administrarea cardului presupune un cost lunar de 2,5 lei.
Alpha BANK percepe un comision de 2,5 lei, lunar, pentru administrarea cardului. Operatiunile si tranzactiile in numerar se taxeaza cu 0,2 la suta din suma retrasa. In cazul in care este semnata o conventie salariala – contract semnat in bloc de salariati, pe de-o parte, si de banca, pe de alta parte, costurile scad, astfel ca administrarea cardului se efectueaza prin plata a 1,25 lei pe luna. Daca tranzactia se realizeaza la comercianti, cu ajutorul cititorului de card (POS) la punctele de vanzare existente in Zalau (Kaufland, Penny Market, Altex, benzinarii, s.a.m.d), comisionul este nul.
Comisionul practicat de BRD pentru retragerea de numerar este de 0,2 procente din suma retrasa. Administrarea cardului este calculata la 0,8 euro, lunar, la care se adauga o taxa suplimentara de 14 lei care se achita anual.
Posesorii unor astfel de carduri vor scoate din buzunare sume „piperate” de bani pentru emitere. In functie de tipul cardului, acesta poate costa intre zece si 200 de lei. Pentru o operatiune efectuata prin sistemul POS, clientul BRD va fi taxat cu 0,2 procente din totalul sumei operate. Acelasi comision este perceput si la interogare sold, la ATM-urile proprii BRD, in timp ce la ATM-urile altor banci interogarea soldului este taxata cu 2,5 lei.
In cazul in care clientul opteaza pentru incasarea salariului pe un card emis de OTP Bank, acesta nu plateste taxa de emitere sau administrare, fiind privilegiat de conditii avantajoase la produsele de creditare si economisire ale bancii. Comisionul de retragere numerar la ATM-urile OTP Bank este 0,2 procente, iar comisionul cerut pentru interogare sold este de 0,3 la suta.
Garanti Bank are stabilit un comision de 0,2 procente pentru retragere in numerar de la unul din bancomatele proprii si 0,5 procente de la bancomatele altor sucursale bancare. Banca nu percepe comisioane pentru emitere, reinnoire, interogare si administrare card.
Banca Transilvania (BT) „vaneaza” clientii care doresc sa isi gestioneze salariul propriu prin intermediul cardului. Pentru detinatorul unui astfel de card, BT propune o oferta deosebit de avantajoasa. Persoana care deschide un cont curent nu trebuie sa achite niciun comision de deschidere cont, iar administrarea cardului este gratuita.