Placi de intins parul, uscatoare, ondulatoare si alte zeci de aparate electrocasnice. Acestea sunt doar cateva din premiile pe care reprezentantii Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (CJPC) Salaj le vor oferi celor mai informati elevi care cunosc drepturile unui consumator.
Cu ocazia Zilei Protectiei Consumatorilor, 15 martie, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) organizeaza la nivel national concursul „ Alege! Este dreptul tau”, adresat elevilor din clasele I-XI. Potrivit comisarului sef adjunct al CJPC Salaj, Dorina Rednic, concursul se va organiza in fiecare oras, resedinta de judet. „Anul acesta concursul va avea ca tema informarea completa, corecta si precisa – un drept si o necesitate pentru consumator si va cuprinde doua grupe de participanti. Este vorba despre clasele I-VIII respectiv IX-XI”. Pentru cele doua categorii de elevi participanti, amintite anterior, probele vor consta intr-un concurs de desene, respectiv prezentarea unui eseu pe o tema stabilita si un test grila. La final, comisia de jurizare, formata din reprezentati ai CJPC Salaj, vor stabili care sunt cei mai informati elevi cu privire la drepturile consumatorilor si le vor acorda premii constand in aparatura electrocasnica. De precizat este faptul ca acest concurs se afla la a XI-a editie si se organizeaza de ANPC pe 15 Martie, consacrata in tara noastra ca Ziua Consumatorului.
Premii pentru elevii care cunosc drepturile consumatorilor
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...