Sambata, ora 18.00, Sala „Silvania” din Simleu: CS Phoenix Simleu – CSM Bucuresti
Clipe grele pentru CS Phoenix, care miercuri, la Zalau, a inregistrat cea de a cincea infrangere consecu-tiva. Situatia din clasament nu s-a imbunatatit deloc, dar nici nu s-a inrautatit, spunem asta din perspectiva luptei pentru ultimul loc ce duce in play-off. Principala adversara a Simleului la aceasta pozitie – CSM Bucuresti a avut etapa libera, astfel ca distanta dintre cele doua formatii a ramas tot de 4 puncte. Ei bine, marea batalie se va da sambata, sub Magura, cand nou-promovata va avea meci direct cu echipa din capitala. Victoria de 3 puncte este singura varianta pentru simleuani de a ramane in carti pentru play-off, insa si asa Marian Bala si colegii sai sunt la mana rezultatelor din ultimele doua etape, cand bucures-tenii vor avea de infruntat Explorari Baia Mare si Unirea Dej, in timp ce elevii lui Abraham vor mai avea de sustinut o partida, miercurea viitoare la „U” Cluj. Dar simleuanii lupta pana la ultima picatura si spera ca la finele sezonului regulat sa se regaseasca pe un loc de play-off, chiar si locul 8, care in prima faza ar scoate in cale – liderul Tomis Constan-ta.”Meciul cu CSM Bucu-resti este un derby pentru a accede in play-off. Noi daca batem CSM-ul si in deplasare la „U” Cluj speram sa prindem primele opt locuri. Trecem peste esecul cu Remat si ne vom mobiliza pentru meciul de sambata. Speram sa facem un joc bun, iar daca va fi asa, cu siguranta vom avea castig de cauza”, ne-a declarat antrenorul Simleului, Mircea Abraham.
Programul etapei a XX-a: Dinamo Bucuresti – SCMU Craiova, CS Phoenix Simleu – CSM Bucuresti, Explorari Baia Mare – Remat Zalau, Steaua Bucuresti – VCM LPS Piatra Neamt, Unirea Dej – CVM Tomis Constanta (se joaca la Constanta), „U” Cluj sta.
Clasament Divizia A1:
1. CVM Tomis C-ta 17 15 2 48 : 20 43
2. SCMU Craiova 17 12 5 43 : 24 36
3. Unirea Dej 17 12 5 41 : 23 35
4. Remat Zalau 17 10 7 37 : 26 32
5. Explorari Baia Mare 17 11 6 36 : 30 30
6. Dinamo Bucuresti 18 9 9 31 : 30 28
7. VCM Piatra Neamt 17 8 9 34 : 35 24
8. CSM Bucuresti 17 8 9 30 : 33 24
9. Phoenix Simleu 17 6 12 30 : 39 20
10. Steaua Bucuresti 16 4 12 18 : 37 13
11.”U” Cluj 18 0 18 6 : 54 0