Presedintele Consiliului Judetean Salaj, Tiberiu Marc, considera ca este prea devreme sa vorbim despre modul de interactiune intre consiliul regional si actualele consilii judetene, dupa ce vicepremierul Liviu Dragnea a precizat miercuri ca in Iulie va ajunge pe masa guvernului prima versiune a proiectului de regionalizare, si ca aceasta impune crearea unei suprastructuri cu un consiliu regional condus de un presedinte si un prefect regional. Consiliul Judetean Salaj precizeaza ca mai intai de toate proiectul de regionalizare trebuie intocmit de catre Consiliul consultativ pentru regionalizare si de un Comitet tehnic interministerial. Despre atributiile prefectului regional Dragnea spunea: „Vom institui un prefect regional si sunt variante: prima sa fie un singur prefect regional si subprefecti in fiecare judet sau cate un prefect in fiecare regiune. Prefectul este reprezentantul Guvernului in teritoriu si urmareste realizarea programului de guvernare de catre comunitati”. El sustine ca dupa regionalizare toate autoritatile locale actuale vor ramane sa functioneze in forma actuala.