Imediat dupa calificarea in sferturi, oficialii echipei zalauane spuneau ca indife-rent de adversar vor incerca ca ambele partide sa se joace la Zalau. Ei bine, finalista EHF a evitat adversari din Rusia, Danemarca sau Norvegia de unde provin „greii” handbalului feminin, cu care era pro-babil foarte greu de ajuns la o intelegere. Avand in vedere adversarul modest din sferturi, probabil si intelegerea dintre clubul zalauan si cel din Spania va fi usor de realizat, ca „dubla” sa se dispute la poalele Mesesului. „O sa incercam sa vedem daca nu putem obtine acceptul adversarilor nostri sa se joace ambele meciuri la Zalau. Ar fi bine si pentru iubitorii de handbal si cred ca vor avea ocazia, de data aceasta de a vedea meciuri mai tari. Nu luam in calcul sa jucam ambele meciuri in Spania, deocamdata avem in plan sa jucam doar la Zalau. In functie de raspunsul primit, vom vedea ce este de facut”, ne-a precizat presedintele lui HC Zalau. Oficialul gruparii zalauane isi dorea inaintea tragerii la sorti chiar Itxako si se gandeste deja la semifinale, ceea ce ar insemna o noua performanta pentru echipa de sub Meses. „Din aceasta faza sunt echipe foarte tari, iar daca ne-am ca-lifica in semifinale, cred ca ar fi o performanta buna in acest sezon”, a adaugat Tiberiu Marc. Dupa tragerea la sorti, meciul tur este programat in Spania pe 9 sau 10 martie, iar returul la Zalau pe data de 16 sau 17 martie. Daca se va ajunge la o intelegere cu clubul din Spania ca „dubla” sa se joace la Zalau, cel mai probabil va avea in zilele de 9 si 10 martie, deoarece in 15 martie selectionerul Tadici trebuie sa fie la lotul national, fiind programata a doua stagiune din acest an, la finalul careia va avea loc si Trofeul Carpati.
Tiberiu Marc – presedinte HC Zalau: „Vrem sa jucam ambele meciuri cu Itxako la Zalau”
Articole
”Top 10 descoperiri arheologice”, expoziția eveniment a Muzeului Județean, de Ziua Culturii Naționale
Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău invită sălăjenii de toate vârstele să marcheze Ziua Culturii Naționale – 15 ianuarie – descoperind patrimoniul cultural. Instituția va organiza o serie de activități captivante care pun în lumină bogăția patrimoniului arheologic și cultural al județului Sălaj. Evenimentul de bază este expoziția stradală „TOP 10 DESCOPERIRI ARHEOLOGICE DIN JUDEȚUL SĂLAJ”.În zona pietonală din fața Muzeului, vizitatorii vor putea explora o ”expoziție unică ce prezintă 10 dintre cele mai importante descoperiri…
Mai mult...Vineri, zi de sărbătoare la Jandarmeria Sălaj
Sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Sălaj a găzduit vineri, 10 ianuarie, ceremonia de depunere a jurământului militar de către doi ofițeri și doi subofițeri recrutați din sursă externă. În același cadru festiv, cinci plutonieri adjutanți șefi au primit plachete, felicitări și mulțumiri cu ocazia trecerii în rezervă. Iar Florin Marincaș, plutonier adjutant șef, a fost decorat cu medalia ”Bărbăție și Credință” pentru meritele deosebite în activitate. ”În fața Drapelului de luptă al unității, într-un singur glas,…
Mai mult...