Guvernul a definitivat forma noii taxe auto, aplicată sub forma timbrului de mediu, cu o formulă de calcul diferită, care conduce la o creştere in medie de circa 10% a sumei de plată pentru maşinile Euro 4 şi Euro 3 şi o scădere cuprinsă intre 60% şi 90% pentru maşinile Euro 2, Euro 1 şi non-euro. Conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea cu 60% pentru Euro 2, cu 80% pentru Euro 1 şi cu 90% pentru non-euro. Cuantumul taxei pentru maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2, cu tehnologii mai invechite, va fi totuşi mai mic decat cel actual, mergandu-se pe ideea că aceste maşini au o durată scurtă de funcţionare şi, deci, vor polua pentru un interval mai mic. Taxa va rămane la aceleaşi cote pentru maşini Euro 5, in timp ce pentru Euro 6, maşini hibride şi electrice, nu va fi plătit nimic.Astfel, pentru o maşină Dacia Duster Euro 5 de 1461 cmc , fabricată in 2012, taxa de plătit va scădea de la 164 euro la 119 euro, in timp ce pentru un Volkswagen Golf 1390 cmc Euro 4, fabricată in intervalul 2001-2003, taxa va creşte de la 147 euro la 264 euro. Pentru maşinile tip Euro 3, Euro 2 şi non-euro, taxa scade de la 1.830 euro la 1.657 euro la maşini precum VW Passat 1896 cmc, 154 CO2, Euro 3 din 2004, de la 1.593 euro la 684 euro pentru Dacia Super Nova 1475 cmc, Euro 2 din 2001 şi de la 3.321 euro la 363 euro pentru Dacia 1397 cmc, non-euro din 1990. Timbrul de mediu va fi aplicat numai maşinilor tip M1 (destinate transportului de persoane care au, in afara scaunului conducătorului, cel mult opt locuri pe scaune), nu şi celorlalte tipuri de vehicule, precum tiruri, autocare sau microbuze, pentru care va fi achitată in continuare actuala taxă auto. In cazul maşinilor inmatriculate inainte de 2007, Guvernul a ajuns la concluzia că o scutire exclusiv pentru aceste maşini nu se poate realiza, deoarece ar constitui discriminare, astfel că soluţia pentru care s-a optat este recalcularea cotelor pentru maşinile vechi, in funcţie de perioada de viaţă, astfel incat suma de plată să scadă. Pentru maşinile scoase din Romania şi inmatriculate in alte ţări, se restituie o parte din taxa platită, ca parte reziduală a acesteia (calculată in funcţie de perioada de utilizare). Timbrul de mediu va fi calculat in principal in funcţie de emisia de CO2, luat in calcul in intregime pentru timbru faţă de 30% in legea in vigoare, inscrisa in cartea de identitate a maşinii sau documentele de omologare. Timbrul va fi plătit o singură dată, la prima inmatriculare pe piaţa din Romania sau la prima transcriere. In cazul proprietarilor de maşini care au dat statul in judecată pentru restituirea taxei incasate ilegal, dacă acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi a celor care au inmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, noul timbru va fi plătit la prima vanzare a maşinii. Modificările sunt argumentate de Guvern prin faptul că actuala formulă avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare, care nu ţineau cont de puterea de cumpărare a romanilor, conţinea in calculul său, in afară de emisia de CO2, şi capacitatea cilindrică (deşi acest criteriu era deja taxat la impozitul pe maşină, plătit la administraţia locală), era discriminatorie şi atragea ameninţări cu infringementul din partea UE.