Decizia politică privind aderarea Romaniei şi Bulgariei la spaţiul Schengen ar putea fi amanată dincolo de martie 2013, potrivit unor surse diplomatice de la Bruxelles. Miniştrii de Interne din cadrul UE se vor intalni in primul consiliu sub preşedinţie irlandeză la 7 martie, cand ar urma să fie discutate şi candidaturile Romaniei şi Bulgariei la Schengen. Dar acest lucru s-ar putea schimba, din cauza opoziţiei puternice din partea Olandei şi a altor ţări, a declarat postul de radio naţional din Bulgaria, citand surse de la Comisia Europeană, potrivit Novinite.com. Potrivit informaţiilor, de această dată Romania este responsabilă de o eventuală nouă amanare, deoarece ea va fi determinată de situaţia complicată din punct de vedere politic din ţară, afirmă sursa citată. Presa bulgară a comentat recent că extinderea Schengen nu pare să se numere printre priorităţile preşedinţiei irlandeze a UE.