Conducerea PSD a decis cu o larga majoritate retragerea sprijinului politic ministrului de Interne Gabriel Oprea, urmand sa faca o noua propunere pentru acest post, a anuntat, luni, dupa sedinta BPN, liderul partidului, Mircea Geoana, care a anuntat si excluderea lui Oprea din PSD.

Geoana a precizat ca propunerea de excludere a lui Oprea din formatiunea social-democrata a fost inaintata Comisiei de integritate a partidului.

Presedintele PSD a reluat afirmatiile conform carora numirile de secretari de stat la MAI nu au avut girul partidului. Conform lui Mircea Geoana, aceste numiri vor fi anulate, iar noile propuneri se vor face in urma convocarii cat mai rapide a unui Comitet Executiv National al PSD.

Liderul PSD a spus ca s-au inregistrat doua abtineri, insa a refuzat sa spuna cui au apartinut, adaugand ca jurnalistii vor afla sigur „pe surse” aceasta informatie.