Anul trecut de Craciun, Mosul a ajuns, datorita tie, la aproape 600 de copii din judet. Anul acesta, Mosul vrea sa mearga din nou sa aduca zambete pe chipurile copiilor, dar are nevoie de ajutorul tau!

Craciunul este o sarbatoare a bucuriei. Cel putin asa ar trebui sa fie pentru toti. Din pacate, pentru mii de copii din Salaj Mos Craciun nu are cadouri. Saracia crunta impiedica parintii sau bunicii sa aduca bucuria in sufletele copiilor in prag de sarbatori. Nu le pot oferi o jucarie, o bomboana sau un creion colorat. In extrem de multe cazuri, parintii sunt fericiti cand au o bucata de paine pe care s-o dea copiilor sa manance. De dulciuri, jucarii sau rechizite nici nu se poate pune problema. Am descoperit sute de astfel de cazuri in campania de anul trecut si suntem hotarati sa ne implicam si sa ajutam din nou. Anul trecut, in cadrul campaniei caritabile initiate de Asociatia Universal si Graiul Salajului, la care ati luat parte foarte multi dintre voi – si va multumim -, am intalnit copii orfani pe care-i intretin bunicii, dintr-o pensie amarata. Am intalnit copii minunati care merg la scoala sa-si croiasca un viitor mai bun decat al parintilor, dar le este greu pentru ca nu au rechizite si imbracaminte. Am intalnit familii cu multi copii care au nevoie de ajutorul nostru.
Toti cei care credem in magia sarbatorilor putem sa venim din nou in sprijinul lui Mos Craciun ca sa ajunga si la copiii sarmani. Asociatia Universal si Graiul Salajului continua initiativa de anul trecut prin campania caritabila „Daruieste!”. Te poti alatura! Tot ce ai nevoie este mult suflet si dorinta de a face un copil sarman sa zambeasca de Craciun. Fii tu Mos Craciun pentru el in acest an!

Ce poti darui
Pune in micul tau cadou dulciuri (ciocolata, biscuiti, napolitane, bomboane), caiete, creioane colorate, un ghiozdan, penar sau jucarii, potrivite pentru varsta si sexul copilului caruia vrei sa i le daruiesti. La fel de potrivite si utile pot fi produse pentru igiena personala (sapun, periuta si pasta de dinti, sampon, gel de dus, betisoare de urechi) sau chiar si caciuli, fulare, manusi si podoabe de Craciun. Si ca acel copil sa stie cine l-a ajutat pe Mosul sa ajunga la el, poti adauga si o felicitare de Craciun pe care sa scrii mesajul tau. Te rugam nu pune in cadoul tau imbracaminte, incaltaminte si produse alimentare sau fructe. Indiferent cat pui in cadoul tau, noi te vom ajuta sa-l completam. Fii sufletist si participa!
Poti aduce cadoul pana in 21 decembrie la redactia Graiul Salajului. In centru, in pasaj, in spatele restaurantului Time Out. Iar daca ai nevoie de orice informatie, suna-ne la 0752-552986 sau 0745-150449. Suntem deschisi pentru voluntari si pentru institutiile care vor sa se implice in proiectul „Daruieste!”. Suntem o echipa la care poti apela pentru a deveni Mos Craciun pentru un copil care are nevoie de tine.
Cadourile vor ajunge cu siguranta inainte de Craciun la cei care au cu adevarat nevoie de ele. Cu siguranta fiecare copil se va bucura de cadou si noi suntem convinsi ca si tu te vei simti mai bun si mai fericit de Craciun.