Preşedintele american Barack Obama este cel mai puternic om din lume, in topul realizat anul acesta de revista Forbes. Obama, subliniază Forbes, a caştigat „in mod decisiv” alegerile prezidenţiale americane şi are la dispoziţie patru ani pentru a-şi concretiza programul. Chiar dacă trebuie să facă faţă „unor provocări majore”, „rămane fără drept de discuţie liderul lumii libere”. Obama, in varstă de 51 de ani, este secondat de cancelarul german Angela Merkel, in varstă de 58 de ani, „coloana vertebrală a Uniunii Europene, care poartă viitorul euro pe umerii săi”, potrivit editorilor Forbes. Preşedintele rus Vladimir Putin se află pe locul al treilea, urmat de Bill Gates, cofondatorul Microsoft, Papa Benedict al XVI-lea, Ben Bernanke, preşedintele Băncii Centrale Americane (FED), pe locurile al patrulea, al cincilea, respectiv al şaselea in acest top anual. Preşedintele francez François Hollande, in varstă de 58 de ani, s-a situat pe locul al 14-lea. Editorii Forbes subliniază că l-a invins pe Nicolas Sarkozy in luna mai, insă, de atunci, „primul preşedinte socialist din ultimele două decenii şi-a văzut cota de popularitate scăzand cu 36%”. Cel mai tanăr din acest top care include 71 de persoane rămane Mark Zuckerberg, in varstă de 28 de ani, patronul reţelei de socializare Facebook, car a coborat de pe locul al 9-lea (2011) pe al 25-lea, după experimentul listării la bursă a companiei, care i-a provocat pierderi de peste 3 miliarde de dolari. Alţi europeni incluşi in acest top sunt Mario Draghi, preşedintele Băncii Centrale Europene (locul 8), premierul britanic David Cameron (10), premierul italian Mario Monti (29), Bernard Arnault, patronul grupului de produse de lux LVMH (56).