Gruparea zalauana a terminat grupa pe locul 3
La finele saptamanii trecute a avut loc Faza zonala a Memorialului „Gheorghe Ola”, iar judetul nostru a fost reprezentat de Viitorul Zalau, echipa care a castigat intrecerea in judet fara dubii. Dar, la faza zonala desfasurata la Tg. Mures, datele problemei s-au schimbat, iar formatia antrenata de Laurean Flonta a intalnit adversari redutabili. Chiar si in conditiile in care a avut multi jucatori mai mici ca adversarii, gruparea zalauana a inceput bine si a fost aproape de un rezultat bun in primul joc cu Kinder Sangeorgiu de Mures. In cele din urma, Viitorul a pierdut la un gol diferenta, dupa ce a irosit multe ocazii, dar si o lovitura de la 7 metri. A urmat jocul cu reprezentanta judetului Bistrita Nasaud – Olimpia Beclean, in fata careia Viitorul a facut spectacol si a castigat la trei goluri diferenta. Cum la ultimul joc antrenorul Laurean Flonta nu a mai putut conta pe un jucator de baza, a fost nevoit sa improvizeza, astfel reprezentanta Salajului nu a avut nici o sansa in fata celor de la AFC Odorheiu Secuiesc. Cu o victorie si doua infrangeri, Viitorul Zalau nu s-a facut de ras si a terminat grupa pe locul 3. Sa mai spunem ca din grupa din care a facut parte echipa noastra, la turneul final s-a calificat Kinder Sangeorgiu de Mures. „A fost un turneu tare si sunt multumit in mare de jocul copiilor. Puteam scoate puncte din primul joc, dar pacat ca ne-am jucat cu ocaziile. Totusi, echipa din Mures este una valoroasa, care participa si la turnee internationale. Eu zic ca am lasat o impresie buna si avem incredere in acesti copii pe viitor”, ne-a precizat antrenorul Laurean Flonta.
Rezultatele inregistrate de Viitorul Zalau:
Kinder Sangeorgiu de Mures – Viitorul Zalau 2 – 1
Pentru Viitorul a marcat: Antonio Ilies
Viitorul Zalau – Olimpia Beclean 4 – 1
Pentru Viitorul au marcat: Chris Barbul (2), Alexandru Mare si Dezsi Eduard
AFC Odorheiu Secuiesc – Viitorul Zalau 6 – 0
CS Viitorul Zalau – 2003:
Razvan Lungu, Leonard Muresan, Kabai Marco, stefan Neagota, Alexandru Mare, Chris Barbul, Antonio Ilies, Dezsi Eduard, Mario Ciurbe, Rares Cadar si Rares Simoc.
Antrenor: Laurean Flonta