Azi, ora 21.15: Romania – Rusia
Dupa o perioada exemplara de pregatire, nationala Romaniei ia startul la editia a X-a a Campionatului European. Intrecerea din acest an se desfasoara in Serbia in patru orase: Belgrad, Novi Sad, Nis si Vrset, iar meciurile din grupa Romaniei se desfa-soara la Vrset. La precedentul turneu final desfasurat in Danemarca si Norvegia , „tricolorele” au obtinut medalia de bronz, insa acum sunt cotate cu sanse mici de a prinde podiumul. Asta din motive bine intemeiat. Selectionerul Gheorghe Tadici, revenit pe banca tehnica, vrea sa faca o reconstructie, iar principalul tel este calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. La europeanul care debuteaza azi, Romania face parte dintr-o grupa extrem de dificila, cu adversari precum Rusia, Islanda si Muntenegru, iar obiectivul echipei noastre este o clasare in primele patru locuri. Toti ar vrea o medalie, insa nimeni din cadrul echipei sau din cadrul Federatiei nu se hazardeaza sa faca astfel de promisiuni. Cert este ca „tricolorele” vor incerca cu tot dinadinsul sa iasa cu fruntea sus de la aceasta competitie.
Primul meci va incepe in aceasta seara, iar prima adversara va fi multipla campioana mondiala – Rusia, natio-nala care are un nou antrenor pe Vitali Krohin, cel care i-a luat locul mult mai cunoscutului Evgheni Trefilov. Adversara echipei noastre este cotata de specialisti cu a treia sansa la cucerirea medaliei de aur. Referitor la lotul Romaniei sa spunem ca Tadici se bazea-za in mare pe jucatoarele pe care s-a bazat si Radu Voina la precedentul Campionat European. Sigur, selectionerul a convocat si cateva jucatoare tinere si fara experienta la nivel de nationala, printre care este si Crina Pintea. Dar Tadici este convins ca aceste jucatoare vor creste in valoare. Cu cateva zile inainte de startul europenelor, nationala a pierdut-o pentru un timp pe Paula Ungureanu care a plecat din cantonament, dupa ce a tatal ei a decedat. Portarul echipei nationale va reveni dupa ce isi va conduce tatal pe ultimul drum si va fi prezenta la meciul cu Muntenegru, ultimul din grupa. Pana atunci, Romania se va baza pe doi portari, Talida Tolnai si Andreea Smedescu.

Programul jocurilor Romaniei
4 decembrie, ora 21:15 Romania-Rusia
5 decembrie, ora 21:15 Romania-Islanda
7 decembrie, ora 21:15 Romania-Muntenegru