Traian Basescu a fost huiduit din nou de Ziua Nationala a Romaniei. La parada din Bucuresti, Traian Basescu si-a primit portia de huiduieli, insa nu mai are curajul sa fie acid si sa acuze inscenari politice. Dupa votul la referendumul din iulie e si greu sa te mai ascunzi in spatele actiunilor politice. Din 2004 si pana acum, Traian Basescu s-a transformat din „salvatorul neamului” in tiranul de la Cotroceni. E acelasi exercitiu de demonetizare publica a unui personaj politic care sta prea mult intr-o functie. Populatia are obiceiul de a pune pe seama celui mai inalt in grad din stat toate nemultumirile legate de neimpliniri, trai greu, lipsuri. Acelasi lucru s-a intamplat si-n perioada „tatucului” Iliescu. In 1996, tot inainte de alegeri, Ion Iliescu mergea de 1 Decembrie la Alba Iulia. Dupa sase ani de stat la Cotroceni, impotriva lui Iliescu se acumulase aceeasi nemultumire profunda. Pedeseristi de atunci au mers la Alba Iulia cu sute de autocare intr-o manifestare electorala de forta, insa fara succes. Manifestarea oficiala din capitala unirii romanilor a fost asaltata de multimea tinuta la distanta care si-a dezlantuit ura impotriva a ceea ce insemna atunci Ion Iliescu. Iar rezultatul s-a vazut la urne, cand romanii l-au ales pe Emil Constantinescu. Electoratul romanesc are preferinte ciclice. In 1996 l-a schimbat pe Iliescu cu Constantinescu, pe acelasi val de nemultumire. Basescu a venit la Cotroceni tot pe valul nemultumirii fata de regimul Iliescu – Nastase. Iar acum, electoratul isi intoarce fata de la regimul Basescu si cauta altceva. Huiduielile de Ziua Nationala nu sunt o cauza a lipsei de civilizatie a romanilor, asa cum sugereaza politicienii. Huiduielile care apar de Ziua Nationala sunt un semnal ca lumea s-a saturat. Din pacate, semnalele date de populatie sunt interpretate ca arme politice folosite de ceilalti. Acesta este si necazul cu politicienii romani: cand ajung la putere uita sa mai asculte si glasul populatiei. Indiferent ce nume poarta la partide, ce culori sau sigle adopta.

Post Views: 72