Vanzări record de Black Friday
Altex a vandut in cele trei zile de campanie Black Friday, impreună cu Mediagalaxy, produse de 15 milioane de euro, iar Flanco de circa 12,1 milioane euro, au anunţat retailerii. „In topul vanzărilor s-au situat televizoarele LED, frigiderele, maşinile de spălat, urmate de laptopuri şi tablete. Din cele trei zile de vanzări, cel mai mare volum a fost inregistrat in prima zi, pe 23 noiembrie, cand vanzările au ajuns la 6 milioane de euro”, a comunicat Altex, intr-un comunicat.
Flanco a anunţat că a avut vanzări de 55 milioane lei (12,1 milioane euro). Cele mai căutate produse au fost televizoarele cu ecran plat, notebook-urile, tabletele, aparatele foto, maşinile de spălat şi produsele electrocasnice incorporabile.
Ceilalţi retaileri nu au anunţat vanzările de Black Friday. Numărul mare de vizitatori a blocat site-urile unor retaileri, alte pagini au funcţionat cu dificultate, iar in cazul unor magazine stocurile multor produse s-au epuizat chiar după primele ore ale zilei de vineri. De asemenea, unele magazine fizice de electronice şi electrocasnice au fost vineri aglomerate.
Conceptul Black Friday, preluat de pe piaţa americană, marchează intrarea in sezonul de cumpărături de iarnă prin acordarea de reduceri semnificative de preţuri, in general pentru o zi.
