Cele doua autospeciale de interventie vor fi achizitionate in cadrul unui proiect cu finantare europeana derulat in regiunea Nord-Vest.
Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta „Porolissum” al judetului Salaj va primi pana la sfarsitul anului viitor inca doua autospeciale de interventie cu spuma si apa. Achizitiile vor fi facute in cadrul unui nou proiect derulat de Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara „Transilvania de Nord”, anuntul fiind facut ieri, in cadrul unei conferinte de presa, de catre Gheorghe Stramb, directorul proiectului. „In urma unor economii facute in cadrul primului proiect din regiunea Nord-Vest, am avut posibilitatea de a depune cel de al doilea proiect, in valoare de doua milioane de euro, care va fi finalizat in decembrie 2013 si are ca obiectiv dotarea celor sase judete din regiune cu cate 12 autospeciale, cate doua pentru fiecare”, a declarat Stramb. In cadrul primului proiect, ISU Salaj a primit cinci autospeciale de interventie cu apa si spuma, o autospeciala pentru descarcerari grele si trei ambulante de primajutor care au dus la infiintarea serviciului SMURD la noi in judet. Inainte de modernizarea tehnicii de interventie a judetelor Salaj, Cluj, Satu Mare, Maramures, Bihor si Bistrita Nasaud, in regiunea Nord-Vest exista o autospeciala de interventie in caz de incendiu la 19.000 de locuitori, o masina de descarcerare la 280.000 de locuitori si niciun spital de campanie. „Timpii medii de interventie era in jurul a 30 de minute. Rezultatul estimat al primului proiect este reducerea timpului de interventie al unitatilor mobile la locul accidentelor pana la 17 minute in zonele rurale si 9 minute in zonele urbane”, a subliniat Gheorghe Stramb. Potrivit acestuia, pe viitor se doreste ca la spitalul regional de urgenta din Baia Mare, caruia ii va fi arondat si judetul Salaj, sa se achizitioneze un elicopter SMURD pentru urgente medicale.