Asociatia Veteranilor de Razboi a reclamat la Prefectura ca operatorii de transport, cu exceptia Cento, nu accepta tichetele gratuite pe care le primesc in fiecare an veteranii de razboi si vaduvele acestora.
Operatorii de transport persoane au fost reclamati de Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi – filiala Salaj la Institutia Prefectului Salaj pe motiv ca soferii autobuzelor refuza sa primeasca taloanele de transport gratuite care se distribuie in fiecare an, conform legii, veteranilor de razboi si vaduvelor veteranilor de razboi. Reclamatia a fost depusa de presedintele Asociatiei Vetera-nilor, colonelul (r) Teofil Dreptate, care spune ca veteranilor si vaduvelor ace-stora li se ingradeste, de catre unii operatori de transport, dreptul conferit de lege de a circula gratuit cu mijloacele de transport in comun. „Unii operatori de transport, toti in afara de Cento, refuza accesul gratuit al veteranilor si al vaduvelor veteranilor in mijloacele de transport in comun. Este nedrept, pentru ca numai la operatorii privati se intampla acest lucru si nu ar avea motive pentru ca taloanele de calatorie sunt decontate. Veteranii sunt obligati sa-si cumpere bilete si raman cu taloanele gratuite nefolosite. Din 6.000 de tichete distribuite anul acesta, doar 28 au fost decontate. Si nu pentru ca nu s-au folosit, ci pentru ca nu le-au primit operatorii de transport”, a spus presedintele Dreptate.
In consecinta, prefectul Filonas Chis a convocat vineri o intalnire de lucru cu repre-zentantii Finantelor, ai Aso-ciatiei Nationale a Veteranilor de Razboi, ai Consiliului Judetean si ai Inspectoratului Teritorial de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier (ISCTR). In urma discutiilor purtate, prefectul Filonas a solicitat institutiilor abilitate sa transmita adrese operatorilor de transport, prin care sa-i informeze ca refuzand aceste tichete de transport, practic, incalca legea si pot fi sanctionati. „Nu se poate refuza un drept conferit de lege. Prin urmare, solicit institutiilor abili-tate sa intreprinda o interventie rapida catre operatorii de transport”, a precizat prefectul.
Directorul executiv adjunct al Finantelor, Cornel Magyar, a declarat in cadrul intalnirii ca nu au existat probleme din punct de vedere al decontarii tichetelor de transport si ca decontarea nu ar reprezenta un motiv pentru refuzul tichetelor. Iar ISCTR va demara in perioada imediat urmatoare o serie de controale pentru identificarea acestor cazuri si sanctionarea transportatorilor care incalca legea si refuza tichetele de transport. Toti operatorii de transport vor primi adre se elaborate in comun de Institutia Prefectului, Consiliul Judetean si ISCTR, prin care li se vor aduce la cunostinta sanctiunile prevazute de lege pentru in-gradirea dreptului veteranilor de a calatori in baza tichetelor gratuite.