Ioan Finta (53 de ani) si Szilard Osz (24 de ani ) din Nusfalau, judetul Salaj, vor fi extradati in Italia, dupa ce s-a dovedit a fi autorii unei crime produse in luna aprilie a acestui an, intr-un cartier din suburbiile Romei (Vermicino). Liliana Taridola in varsta de 83 de ani, fosta functionara a Ministerului de Finante din Italia, a fost gasita pe data de 27 aprilie cu craniul zdrobit, in vila din cartierul amintit.
Ioan Finta si Szilard Osz erau incarcerati din luna iulie in Penitenciarul Satu Mare pentru o serie de sapte furturi comise in judet. Cazul a fost prezentat la sfarsitul saptamanii trecute de seful Inspectoratului de Politie Judetean Satu Mare, comisarul sef Constantin Talos. „Prin activitati specifice s-a stabilit ca cei doi invinuiti au comis un omor in Italia, intr-un cartier marginas al Romei. In decursul cercetarilor cei doi si-au recunoscut fapta si si-au exprimat dorinta de a fi cercetati in Italia” a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Satu Mare. Potrivit acestuia, s-a reusit recuperarea unei colectii numismatice furate din vila din Vermicino, colectia care de fapt i-a dat de gol pe cei doi criminali.