Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce in intervalul 5 noiembrie – 19 noiembrie, in fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. unt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
In Banat, in primele trei zile, mediile termice vor marca o scădere accentuată, de la valorile mai ridicate comparativ cu normele climatologice pentru această perioadă a anului pană in apropierea acestora. Intre 5 şi 8 noiembrie, mediile maximelor diurne vor scădea de la 22 de grade pană la aproximativ 8 grade, iar minimele nocturne vor cobori spre 1…2 grade. In intervalul 9 – 13 noiembrie vremea se va incălzi uşor, iar apoi, pană in 19 noiembrie, valorile termice vor avea tendinţa de scădere uşoară de la o zi la alta. Ploi mai importante cantitativ se vor semnala in intervalul 5 – 6 noiembrie, iar cele in general slabe vor avea probabilitatea de producere intre 9 şi 18 noiembrie.
In Crisana, pană pe 8 noiembrie, mediile termice vor marca o scădere accentuată, de la valorile mai ridicate comparativ cu normele climatologice pentru această perioadă a anului pană in apropierea acestora. Mediile maximelor diurne vor scădea de la 20 de grade pană la aproximativ 10 grade, iar minimele nocturne vor cobori spre 2 grade. Incepind cu 9 noiembrie, vremea va fi uşor mai caldă decat cea normală, existand mici variaţii de temperatură la o zi la alta. In perioada 9-19 noiembrie, maximele diurne vor fi in jurul a 12 grade, iar minimele nocturne vor fi de 3…5 grade.
Va ploua, posibil important cantitativ, in intervalul 5 – 6 noiembrie, iar cu incepere din 9 noiembrie şi pană in 18 noiembrie, zilnic vor fi posibile ploi slabe. TRANSILVANIA
Vremea se va răci treptat in primele trei zile, iar intre 8 şi 12 noiembrie, regimul termic mediu va fi cel normal pentru această perioadă a anului. După 13 noiembrie, mediile termice urmează să se menţină pană la sfarşitul intervalului de prognoză uşor peste norme. In intervalul de prognoză, cele mai ridicate medii ale maximelor diurne vor fi de 20 de grade (5 noiembrie), iar pe 9 şi pe10 noiembrie acestea vor cobori sub 10 grade. Mediile minimelor nocturne vor fi in jur de 0 grade, in nopţile cele mai reci .
Precipitaţiile, predominant sub formă de ploaie, vor fi slabe cantitativ ca medie regională şi vor avea o probabilitate mai mare de apariţie pe 5-6 noiembrie şi după 9 noiembrie.
In Maramures, intervalul 5-7 noiembrie, mediile termice vor marca o scădere accentuată, apoi vor creşte uşor pană in jurul datei de 13 noiembrie, urmand ca ulterior să existe o tendinţă de uşoară scădere. Cu toate aceste variaţii, putem remarca la nivelul acestei regiuni ca vom avea permanent valori peste cele normale, maximele diurne cu 9 pană la 12 grade, iar minimele nocturne cu 2 pană la 6 grade.
Ploi moderate sau local importante cantitativ se vor semnala in intervalul 5 – 6 noiembrie, iar cele in general slabe vor avea o probabilitate ridicată de apariţie zilnică, incepand cu 9 noiembrie.
In Moldova, vremea caldă pentru această perioadă a anului se va menţine in tot intervalul de prognoză. Totuşi, de la 18…19 grade, mediile maximelor termice vor marca o scădere pană spre 12 grade pe 7 noiembrie şi cu mici variaţii, această valoare va fi caracteristică regiunii pană pe 16 noiembrie. Intre 17 şi 19 noiembrie se preconizează o uşoară răcire a vremii. Mediile temperaturii minime vor fi permanent pozitive, iniţial in creştere de la 6 la 10 grade, iar intre 7 şi 19 noiembrie acestea vor fi cuprinse intre 2 şi 5 grade.
Temporar vor cădea precipitaţii pe 5-6 noiembrie şi in perioada 9-18 noiembrie. Acestea vor fi sub formă de ploaie şi doar izolat şi trecător de lapoviţă. Acestea insă vor fi slabe cantitativ, incat media pe regiune nu va depăşi 2…3 l/mp in 24 de ore.
In Dobrogea, mediile termice vor marca intre 5 şi 8 noiembrie o scădere, apropiindu-se de normele climatologice pentru această perioadă. Astfel, mediile maximelor diurne vor scădea de la 20 de grade pană la aproximativ 13 grade, iar minimele nocturne vor cobori spre 4 grade. Intre 9 şi 14 noiembrie vremea se va incălzi uşor, cu medii ale maximelor diurne ce vor creşte treptat spre 15 grade şi minime nocturne ce vor atinge circa 8 grade. In perioada 15-19 noiembrie, tendinţa vremii este de răcire uşoară şi treptată.
Ploi moderate cantitativ se vor semnala in intervalul 10 – 11 noiembrie, iar cele slabe vor fi posibile intre 6 şi 8 noiembrie şi din nou intre 12 şi 18 noiembrie.
In Muntenia, intre 5 şi 9 noiembrie mediile termice vor marca o scădere, de la valori foarte ridicate comparativ cu normele climatologice pentru această perioadă a anului pană in apropierea acestora. Astfel, mediile maximelor diurne vor scădea de la 21 de grade pană la aproximativ 13 grade, iar minimele nocturne vor cobori spre 2…3 grade. Perioada dintre 10 şi 19 noiembrie va fi caracterizată prin valori de temperatură in jurul celor normale pentru a doua decadă a lunii noiembrie.
Vor cădea ploi in general slabe, cu probabilitate mai mare de apariţie intre 10 şi 11 noiembrie şi intre 13 şi 15 noiembrie.
In Oltenia, vremea se va răci accentuat intre 5 şi 7 noiembrie, dar temperaturile vor continua să se menţină uşor peste normele climatologice. Intre 8 şi 19 noiembrie, mediile termice vor avea mici variaţii de la o zi la alta. Maximele se vor situa in jurul a 12 grade, iar minimele se vor situa intre 2 şi 4 grade.
Va ploua slab in intervalul 5-6 noiembrie, iar intre 9 şi 17 noiembrie vor fi posibile ploi, local importante cantitativ.